Logo
🔍

Psalmii 116 NTR

« Psalmul 116

1. Îl iubesc pe Domnul, căci El ascultă glasul meu, cererile mele.

2. Pentru că Și-a plecat urechea spre mine, Îl voi chema în toate zilele mele.

3. Mă înfășuraseră legăturile morții și mă cuprinseseră sudorile Locuinței Morților; eram copleșit de necaz și de durere.

4. Dar am chemat Numele Domnului, zicând: „Doamne, Te rog salvează-mi sufletul!“.

5. Domnul este plin de har și drept, Dumnezeul nostru este milostiv.

6. Domnul îi păzește pe cei neștiutori; eram nenorocit de tot, dar El m-a salvat.

7. Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine!

8. Căci Tu mi-ai salvat sufletul de la moarte, ochii – de lacrimi, și picioarele – de cădere.

9. Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii!

10. Am crezut când am zis: „Sunt foarte nenorocit!“.

11. În neliniștea mea ziceam: „Orice om este mincinos!“.

12. Dar cum I-aș putea răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?

13. Voi înălța paharul eliberărilor și voi chema Numele Domnului.

14. Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului înaintea întregului Său popor.

15. Prețioasă este în ochii Domnului moartea credincioșilor Săi.

16. Da, Doamne, sunt într-adevăr slujitorul Tău, slujitorul Tău, fiul slujitoarei Tale, și Tu mi-ai desfăcut legăturile.

17. Îți voi aduce o jertfă de mulțumire și voi chema Numele Domnului.

18. Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului înaintea întregului Său popor,

19. în curțile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudați-L pe Domnul!

»