Psalmii 120 VBRC2020
1. Cântare a treptelor. În strâmtorarea mea, l-am invocat pe Domnul și el mi-a răspuns.
2. Doamne, scapă sufletul meu de buze mincinoase, de limbă vicleană!
3. Ce ți se va da și ce câștig vei avea, limbă vicleană?
4. Săgeată ascuțită de războinic și cărbuni aprinși de ienupăr.
5. Vai mie, că sunt străin în Méșec, că locuiesc printre corturile din Chedár!
6. Sufletul meu a locuit prea mult printre cei care urăsc pacea.
7. Eu sunt [un om] al păcii, dar, de îndată ce o spun, [ei caută] războiul.