Psalmii 125 VBRC2020
1. Cântare a treptelor. Cei care se încred în Domnul sunt ca Muntele Siónului: el nu se clatină, ci rămâne în veac.
2. Munții înconjoară Ierusalímul și Domnul stă împrejurul poporului său de acum și până-n veac.
3. Sceptrul celui nelegiuit nu va rămâne peste moștenirea celor drepți, ca nu cumva cei drepți să-și întindă mâinile spre nelegiuire.
4. Fă bine, Doamne, celor buni și celor drepți cu inima!
5. Iar pe cei ce se abat pe [cărări] strâmbe, Domnul va face să vină peste ei faptele nedreptății. Pace peste Israél!