Logo
🔍

Psalmii 137 NTR

« Psalmul 137

1. Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos și plângeam amintindu-ne de Sion.

2. Ne atârnaserăm lirele în sălciile din acel loc,

3. căci acolo, cei ce ne-au luat captivi ne cereau cântări, asupritorii noștri ne cereau bucurie: „Cântați-ne din cântările Sionului!“.

4. Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?

5. Ierusalime, dacă te voi uita, să-și uite și dreapta mea îndemânarea!

6. Limba mea să se lipească de cerul gurii mele, dacă nu-mi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

7. Doamne, adu-Ți aminte de fiii lui Edom, care, în ziua distrugerii Ierusalimului, ziceau: „Radeți! Radeți tot până la temelie!“.

8. Fiică distrugătoare a Babilonului! Ferice de acela care te va pedepsi pentru ceea ce ne-ai făcut!

9. Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi și-i va zdrobi de stâncă!

»