Logo
🔍

Psalmii 139 VBRC2020

« Atotștiința și atotputernicia lui Dumnezeu

1. Maestrului de cor. Al lui Davíd. Psalm. Doamne, tu mă cercetezi și mă cunoști;

2. știi când mă așez și când mă scol; pătrunzi de departe intențiile mele;

3. fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ți scapă; toate cărările mele îți sunt cunoscute.

4. Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă, tu, Doamne, îl cunoști în întregime.

5. Tu mă învălui din față și din spate și mâna ta stă întinsă asupra mea.

6. Minunată este pentru mine cunoașterea ta, prea înaltă ca să o pot [înțelege].

7. Unde aș putea merge departe de duhul tău și unde aș putea fugi dinaintea feței tale?

8. Dacă m-aș urca la cer, tu ești acolo; dacă m-aș coborî în locuința morților, tu ești [de față].

9. Dacă aș lua aripile aurorei și m-aș opri dincolo de mare,

10. și acolo mâna ta m-ar conduce și dreapta ta m-ar ține.

11. Dacă aș spune: „Cel puțin întunericul să mă acopere și lumina să devină noapte în jurul meu!”,

12. dar nici întunericul nu-i întuneric pentru tine, iar noaptea este luminoasă ca ziua și întunericul este ca lumina.

13. Pentru că tu ai format rărunchii mei, m-ai țesut în sânul mamei mele.

14. Te laud pentru că m-ai făcut [o făptură] atât de minunată! Lucrările tale sunt admirabile! Și sufletul meu cunoaște bine aceasta!

15. Oasele mele nu erau ascunse pentru tine când am fost plămădit în taină, țesut în chip minunat în adâncimile pământului.

16. Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naște și în cartea ta îmi erau scrise toate; zilele erau fixate pe când nu era niciuna dintre ele.

17. Cât de adânci sunt, pentru mine, gândurile tale, Dumnezeule, de necuprins, principiile lor!

18. Dacă le-aș număra, ar fi mai multe ca nisipul. Când mă trezesc, tot lângă tine sunt.

19. O, Dumnezeule, dacă l-ai nimici pe cel nelegiuit! Depărtați-vă de la mine, oameni [vărsători] de sânge!

20. Ei vorbesc despre tine cu înșelăciune, se ridică împotriva ta pe nedrept.

21. Oare nu-i urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc și, de cei ce se ridică împotriva ta, nu mi-e silă?

22. Cu ură desăvârșită îi urăsc, ca și cum ar fi dușmanii mei.

23. Cercetează-mă, Dumnezeule, și vezi inima mea, încearcă și cunoaște neliniștile mele!

24. Vezi dacă nu merg pe o cale greșită și condu-mă pe calea veșniciei.

»