Psalmii 141 BIV2014

1. Doamne, Te chem și strig la Tine. Vino degrabă, pân’ la mine! Să iei aminte, Domnul meu, Atunci când Te voi chema eu!

2. Să-mi fie ruga înălțată, Precum tămâia se arată, Iar ridicarea mâinii mele Fie ca jertfele acele Care se-aduc când se-nserează!

3. Doamne, o strajă îmi așează În fața gurii, să-mi păzească Buzele când au să vorbească!

4. Să nu-mi lași inima cuprinsă De lucruri rele și împinsă La faptele nelegiuite, De oamenii cei răi iubite! Cu cei cari rele făptuiesc, Nu mă lăsa să mă-nsoțesc, Să nu ajung apoi să vreau Ca la al lor ospăț să stau!

5. Mai bine vreau să fiu lovit De cel care-i neprihănit, Căci loviturile primite Vor fi atunci, bine venite. Voiesc ca să fiu pedepsit De cel care-i neprihănit, Căci îmi va fi pedeapsa lui, Asemeni untdelemnului Care-i turnat pe capul meu. Nu voi întoarce capul eu, De la pedeapsă, niciodată. Dar ruga mea va fi-nălțată În contra răutăților.

6. Când de pe vârful stâncilor, Cei răi ajunge-vor să vadă, Judecători cum au să cadă, Vor asculta vorbele mele Și vor lua seama la ele.

7. Așa precum e spintecat Pământul când este brăzdat, La fel și oasele ne sânt Împrăștiate, de mormânt.

8. De-aceea, către Tine, eu Îmi îndrept ochii, Domnul meu. La Tine să m-adăpostești Și sufletul să-mi ocrotești!

9. Mă scapă de cursa pe care Cei răi mi-o-ntind, fără-ncetare! Mă scapă de piedica lor!

10. În lațul răutăților, Să cadă cei ce se vădesc Nelegiuiri că săvârșesc, În timp ce eu, neîncetat, Din lațul lor voi fi scăpat!