Psalmii 142 BIV2014

1. Mă rog și strig cu glasul meu, Către al nostru Dumnezeu.

2. Îmi vărs oful sufletului, Mereu, în fața Domnului, Căci Lui doar, îi mărturisesc Când în strâmtoare mă găsesc.

3. Când duhul meu este mâhnit, Tu-mi știi cărarea, negreșit. Cei răi s-au adunat acum Și-o cursă mi-au întins pe drum.

4. Doamne, spre dreapta Îți rotește Ai Tăi ochii, iar apoi privește! De nimeni nu sunt cunoscut, Orice speranță mi-am pierdut, Căci sunt privit cu nepăsare Și nu mai am nici o scăpare.

5. Doamne, la Tine doar, strig eu: „Tu ești scăparea mea, mereu, Iar pe pământ, Te dovedești Că a mea moștenire ești.”

6. Să iei aminte Domnul meu, La al meu strigăt, tot mereu, Pentru că sunt nenorocit, Sunt strâmtorat și sunt lovit! Mă izbăvește de cei cari Mă prigonesc, căci ei sunt tari.

7. Să izbăvești sufletul meu, Din temniță, ca astfel, eu Să laud – cât trăiesc pe lume – Întotdeauna, al Tău Nume! Toți oamenii care-s vădiți Precum că sunt neprihăniți, Au să se-adune lângă mine, Când vor vedea că îmi faci bine!