Logo
🔍

Psalmii 142 NTR

«

1. Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu caut bunăvoință la Domnul.

2. Îmi vărs plângerea înaintea Lui; îmi istorisesc necazul înaintea Lui.

3. Când îmi este sleit duhul în mine, Tu-mi cunoști cărarea. Pe calea pe care merg, ei mi-au ascuns curse.

4. Uită-Te în partea dreaptă și privește cu atenție; nimeni nu mă mai recunoaște! Am rămas fără adăpost; nimănui nu-i pasă de viața mea!

5. Te chem, Doamne, zicând: „Tu ești adăpostul meu, partea mea de moștenire pe pământul celor vii!“.

6. Ascultă-mi strigătul, căci sunt atât de mâhnit! Scapă-mă de cei ce mă urmăresc, căci sunt mai tari decât mine!

7. Scoate-mi sufletul din închisoare, ca să aduc mulțumiri Numelui Tău! Cei drepți se vor aduna împrejurul meu când îmi vei face bine.

»