Psalmii 142 VBRC2020

1. Poem. Al lui Davíd. Când era în peșteră. Rugăciune.

2. Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu caut har de la Domnul meu,

3. înaintea lui îmi vărs necazul, înaintea lui fac cunoscută strâmtorarea.

4. Și când slăbește în mine duhul meu, tu cunoști cărările mele. Pe calea pe care umblam, mi-au întins cursă.

5. Privește la dreapta mea și vezi: nu este nimeni care să mă cunoască! Niciun [loc de] refugiu nu mai este pentru mine și nu este nimeni să se îngrijească de sufletul meu.

6. Am strigat către tine, Doamne, am zis: tu ești refugiul meu, tu ești partea mea pe pământul celor vii.

7. Ia aminte la strigarea mea, căci sunt atât de slab! Eliberează-mă de cei care mă urmăresc, căci sunt mai tari decât mine!

8. Fă să iasă sufletul meu din închisoare, ca să laud numele tău; drepții se vor strânge în jurul meu atunci când mă vei răsplăti.