Logo
🔍

Psalmii 143 BIV2014

«

1. Doamne, Te rog să iei aminte, La rugăciunea mea, fierbinte! Pleacă-Ți, Te rog, urechea Ta Și cată a mă asculta, După a Ta credincioșie.

2. Nu-mi face judecată mie, Căci nici un om nu e găsit, În fața Ta, neprihănit.

3. Vrăjmașul cel înverșunat Mă urmărește, ne-ncetat, Și-mi calcă viața în picioare. Găsitu-mi-am ascunzătoare, În beznă. Ca să mă păzesc, În întuneric locuiesc, Asemeni celor ce-au pierit.

4. Duhul îmi e, mereu, mâhnit, Iar inima mi-e tulburată.

5. De zilele de altă dată, Necontenit îmi amintesc, Căci nu pot să nu mă gândesc La ce lucrări mari ai făcut Când pe pământ Tu ai trecut.

6. Îmi întind mâinile, mereu, Spre Tine, iar sufletul meu, Suspină-n urmă-Ți, ne-ncetat, Ca un pământ ce e uscat.

7. Doamne, al meu duh se topește. De-aceea, să m-ajuți, grăbește! Te rog, nu Te îndepărta Și nu-mi ascunde Fața Ta, Căci aș ajunge, negreșit, Asemeni celor ce-au murit!

8. Fă-mă s-aud, de dimineață, A Ta-ndurare ce dă viață, Căci doar în Tine mă-ncred eu. Arată-mi Doamne, drumul meu, Pe cari să umblu ne-ncetat, Căci către Tine s-a-nălțat Sufletul meu. Doamne, de cei

9. Cari se vădesc dușmani ai mei, Mă scapă și m-adăpostește.

10. Mă-nvață tot ce trebuiește, Ca să fac voia Ta, mereu, Căci Tu-mi ești Domn și Dumnezeu. Al Tău Duh bun să mă păzească Și-apoi să mă călăuzească Pe calea dreaptă, ne-ncetat!

11. Pentru-al Tău Nume minunat, Înviorează-al meu obraz Și scapă-mă de-al meu necaz!

12. Doamne, în bunătatea-Ți mare, Să-i nimicești pe-aceia care Îmi sunt vrăjmași. Pierde-i pe cei Cari se vădesc dușmani ai mei. Dă-mi izbăvire, Domnul meu, Pentru că rob al Tău sunt eu!

»