Psalmii 144 BIV2014

1. Să fie binecuvântat Al nostru Domn, neîncetat. El este Stânca mea cea vie, Cari mă deprinde-n bătălie.

2. El îmi e Binefăcător, E Turnul meu Izbăvitor Și Cetățuia mea cea tare În care îmi găsesc scăpare. Domnul mi-e adăpost, mereu, Pentru că El e scutul meu. Pe-al meu popor, El îl supune Și la piciorul meu îl pune!

3. Doamne, ce-i omul? Ce e el, Încât să ții seamă de el? Ce este fiul omului, Ca să Te pleci asupra lui?

4. Omul este ca o suflare, Iar zilele cele pe care El le trăiește pe pământ, Asemeni unei umbre sânt.

5. Apleacă cerul, bunăoară, O, Domn al meu, și Te pogoară! Atinge munții, Te arată Și fă-i să fumege de-ndată!

6. Cu fulgere, Domnu-i lovește Pe-ai mei vrăjmași și-i risipește! Ascultă Doamne, a mea rugă: Lovește-i cu săgeți, să fugă!

7. Întinde-Ți brațele cerești, Din ape să mă izbăvești! Îl scapă pe-al Tău slujitor, Din mâinile străinilor,

8. A căror gură a rostit Numai minciuni, necontenit. Dreptatea lor e rușinoasă, Pentru că este mincinoasă.

9. O Doamne, spre lauda Ta, Un cântec nou Îți voi cânta. O Doamne, a mea alăută, Cu zece coarde, e făcută. Cu ea, eu – Doamne – voi cânta, Cântece spre lauda Ta.

10. Tu care ești îndurător Și le dai împăraților Neprețuita biruință, Tu care-l scapi de umilință Și sabie pe David care Îți este rob, dă-mi îndurare!

11. Mă izbăvește, Domnul meu, De cei străini care – mereu – Neadevăruri au rostit Și-a căror dreaptă s-a vădit Drept mincinoasă, ne-ncetat!…

12. Ai noștri fii s-au arătat Niște odrasle care cresc Și tinerețe dovedesc. Fetele noastre, ne-ndoios, Sunt niște stâlpi, săpați frumos, Cari fac podoaba caselor Ce sunt ai împăraților.

13. Grânare pline, avem noi; Turmele ne sporesc apoi, Cu miile, cu zeci de mii, Pe-ntinsele noastre câmpii.

14. Vițelele sunt prăsitoare. Nu-i nici o pagubă sub soare. Nici o robie nu ne-apasă Și nici un țipăt n-o să iasă, Din ulițele noastre. Iată

15. Ce fericire se arată, Mereu, pentru poporu-acel, Care are să stea astfel! Ferice de poporul care, Drept Domn, pe Dumnezeu Îl are!