Psalmii 22 NTR
1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Ești atât de departe de eliberarea mea și de cuvintele strigătului meu!
2. Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi; strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.
3. Dar Tu ești sfânt, Tu locuiești în mijlocul laudelor lui Israel.
4. În Tine s-au încrezut strămoșii noștri; ei s-au încrezut în Tine, iar Tu i-ai salvat.
5. Au strigat către Tine și au fost eliberați; s-au încrezut în Tine și nu s-au făcut de rușine.
6. Dar eu sunt vierme, nu om; am ajuns de rușinea oamenilor și disprețuit de popor.
7. Toți cei ce mă văd își bat joc de mine, rânjesc și clatină din cap.
8. „S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El! Să-l elibereze, căci Își găsește plăcerea în el!“.
9. Totuși, Tu m-ai scos din pântec și m-ai făcut încrezător la pieptul mamei mele.
10. Ți-am fost încredințat Ție din pântec; încă din pântecul mamei mele, Tu ești Dumnezeul meu.
11. Nu Te îndepărta de mine, căci necazul este aproape și nu am niciun ajutor!
12. Mă încercuiesc mulți tauri, niște tauri puternici din Bașan mă înconjoară.
13. Își deschid gura împotriva mea ca leul care sfâșie și răcnește.
14. Sunt turnat ca apa, și toate oasele mi se despart. Mi s-a făcut inima precum ceara și se topește înăuntrul meu.
15. Mi se usucă puterea ca lutul, iar limba mi se lipește de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morții.
16. Căci niște câini m-au înconjurat, o ceată de răufăcători m-a încercuit; mi-au străpuns mâinile și picioarele.
17. Toate oasele aș putea să mi le număr. Ei se uită, mă privesc.
18. Și-au împărțit hainele mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa mea.
19. Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta! Puterea mea, vino degrabă în ajutorul meu!
20. Scapă-mi sufletul de sabie, și viața din laba câinelui.
21. Salvează-mă din gura leului și din coarnele bivolului sălbatic. Tu mi-ai răspuns.
22. Voi vesti Numele Tău fraților mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării.
23. Cei temători de Domnul, lăudați-L! Voi, toți urmașii lui Iacov, glorificați-L! Să vă temeți de El, voi, toți urmașii lui Israel!
24. Căci El nu a disprețuit și nu a trecut cu vederea oprimarea celui asuprit. Nu Și-a ascuns fața de acesta, l-a ascultat când a strigat către El după ajutor.
25. Tu ești motivul meu de laudă în adunarea cea mare. Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de El.
26. Cei blânzi vor mânca și se vor sătura; cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda. Să vă trăiască inima pentru totdeauna!
27. Toate marginile pământului își vor aminti și se vor întoarce la Domnul. Toate familiile națiunilor se vor închina înaintea Ta,
28. căci a Domnului este domnia și El stăpânește peste națiuni!
29. Toți cei prosperi de pe pământ vor mânca și se vor închina; înaintea Lui vor îngenunchea toți cei ce coboară în țărână, cei ce nu pot să-și păstreze viața.
30. O generație viitoare Îi va sluji; ea va istorisi generației următoare despre Stăpânul.
31. Ei vor veni și vor vesti dreptatea Lui; îi vor spune poporului care se va naște că El a lucrat.