Logo
🔍

Psalmii 22 VBRC2020

« Primirea și triumful lui Mesia

1. Maestrului de cor. După „Cerboaica din zori”. Psalm. Al lui Davíd.

2. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de a-mi [aduce] mântuirea cuvintele strigătului meu.

3. Dumnezeul meu, strig ziua, și tu nu-mi răspunzi, și noaptea și nu am liniște.

4. Iar tu ești Cel Sfânt și locuiești [în mijlocul] laudelor lui Israél.

5. În tine și-au pus speranța părinții noștri, au sperat și tu i-ai eliberat;

6. către tine au strigat și au fost mântuiți, în tine au nădăjduit și n-au fost făcuți de rușine.

7. Dar eu sunt vierme, și nu om, ocara oamenilor și batjocura poporului.

8. Toți care mă văd își bat joc de mine, strâmbă din buze și clatină din cap:

9. „s-a încrezut în Domnul, să-l scape, să-l mântuiască dacă și-a găsit plăcerea în el!”.

10. Căci tu m-ai scos la lumină din sânul mamei, m-ai pus în siguranță la pieptul mamei mele.

11. Spre tine m-am îndreptat de când m-am născut; din sânul mamei mele, tu ești Dumnezeul meu.

12. Nu te îndepărta de mine, pentru că strâmtorarea este aproape și nu este cine să mă ajute.

13. Mă înconjoară tauri mulți, [tauri] puternici din Basán m-au împresurat

14. și cască spre mine gura lor ca leul care sfâșie și rage.

15. Mă scurg ca apa, mi se desfac toate oasele, inima mea este ca ceara, se topește printre măruntaiele mele.

16. Mi se usucă cerul gurii ca un ciob de oală și limba mi se lipește de gâtlej; m-ai așezat în praful morții.

17. Iată, mă înconjoară câinii, o bandă de răufăcători mă împresoară; mi-au străpuns mâinile și picioarele,

18. mi-au numărat toate oasele. Ei mă privesc și se uită după mine;

19. își împart între ei hainele mele și au aruncat sorții pentru tunica mea.

20. Dar tu, Doamne, nu sta deoparte, ajutorul meu, grăbește-te să mă ajuți!

21. Scapă de sabie viața mea, din gheara câinelui pe mine, care sunt singur!

22. Salvează-mă din gura leului și de coarnele bivolilor, pe mine, sărmanul!

23. Voi vesti numele tău fraților mei, în mijlocul adunării te voi lăuda.

24. Cei care vă temeți de Domnul, lăudați-l, toată seminția lui Iacób, preamăriți-l; să se teamă de el toată seminția lui Israél!

25. Căci el nu disprețuiește și nici nu respinge cererea sărmanului și nu-și întoarce fața de la el, iar când strigă către el, îl ascultă.

26. La tine este lauda mea în adunarea cea mare; îmi voi împlini făgăduințele în fața celor ce se tem de el.

27. Cei sărmani vor mânca și se vor sătura; vor lăuda pe Domnul cei care îl caută: „Inimile lor să trăiască în veci!”.

28. Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului, se vor prosterna înaintea lui toate familiile neamurilor.

29. Căci a Domnului este domnia și el va stăpâni neamurile.

30. Vor mânca și se vor prosterna înaintea lui toți cei care dorm în pământ, în fața lui vor îngenunchia toți cei care coboară în țărână. Dar sufletul meu va trăi pentru el

31. și descendența [mea] îl va sluji. Se va povesti despre Domnul generației [viitoare]

32. și vor face cunoscută dreptatea lui poporului care se va naște: „[Domnul] a făcut acestea!”.

»