Logo
🔍

Psalmii 31 VBRC2020

« Rugăciunea plină de speranță a celui drept luat în râs

1. Maestrului de cor. Psalm. Al lui Davíd.

2. Doamne, în tine am căutat refugiu, să nu fiu făcut nicicând de rușine; mântuiește-mă în dreptatea ta!

3. Pleacă-ți urechea spre mine, grăbește-te să mă eliberezi! Fii pentru mine o stâncă de scăpare, o cetate întărită, ca să mă mântuiești!

4. Tu ești stânca mea, cetatea mea, pentru numele tău, condu-mă și călăuzește-mă!

5. Fă-mă să ies din lațul pe care mi l-au întins, căci tu ești tăria mea!

6. În mâinile tale îmi încredințez duhul, tu mă vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevărat.

7. Tu urăști pe cei care păzesc deșertăciunile idolilor, eu însă îmi pun încrederea [numai] în Domnul.

8. Mă voi bucura și mă voi veseli de îndurarea ta, căci ai privit la umilința mea, tu cunoști frământările sufletului meu.

9. Nu m-ai lăsat în mâna dușmanului și ai pus în loc sigur picioarele mele.

10. Îndură-te de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare; mi s-au uscat de mâhnire ochii, sufletul și trupul.

11. Căci se sfârșește în durere viața mea și anii mei în suspine; sărăcia mi-a sleit puterile și oasele mele s-au uscat.

12. Am ajuns de ocara tututor asupritorilor mei: spaimă mare pentru vecinii și cunoscuții mei; cei care mă văd pe drum mă ocolesc.

13. Sunt dat uitării ca un mort, ca unul fără inimă, am ajuns ca o oală spartă.

14. Când aud învinuirile multora, groaza mă înconjoară; când împreună se înțeleg între ei împotriva mea, uneltesc să-mi ia sufletul.

15. Dar eu mă încred în tine, Doamne, și spun: „Tu ești Dumnezeul meu,

16. soarta mea este în mâinile tale!”. Scapă-mă din mâna dușmanilor mei și de cei care mă urmăresc!

17. Fă să strălucească fața ta peste slujitorul tău, mântuiește-mă în îndurarea ta!

18. Doamne, să nu fiu făcut de rușine, pentru că am strigat spre tine; cei răi să fie făcuți de rușine și [să coboare] muți în locuința morților!

19. Fă să tacă buzele mincinoase, care vorbesc cu aroganță împotriva celui drept cu trufie și dispreț!

20. Cât de mare este bunătatea ta, Doamne, pe care ai pregătit-o pentru cei care se tem de tine și cu care îi copleșești pe cei care caută refugiu în tine înaintea fiilor oamenilor!

21. Tu îi ascunzi sub protecția feței tale de uneltirile oamenilor, îi adăpostești în cortul tău, departe de limbile care îi clevetesc.

22. Binecuvântat să fie Domnul, căci îndurarea lui a făcut pentru mine lucruri minunate, într-o cetate întărită!

23. În neliniștea mea, ziceam: „Sunt izgonit dinaintea ochilor tăi”, dar tu ai ascultat glasul rugăciunii mele când am strigat către tine.

24. Iubiți-l, așadar, pe Domnul, voi, toți cei credincioși ai lui! Domnul păzește pe cei fideli și pedepsește cu vârf și îndesat pe cei trufași!

25. Fiți tari, să se întărească inimile voastre, voi, toți cei care nădăjduiți în Domnul!

»