Logo
🔍

Psalmii 33 BIV2014

«

1. Neprihăniților, mereu, Vă bucurați în Dumnezeu! Celor care sunt dovediți Că oameni sunt neprihăniți, Le șade bine o cântare De laudă, la fiecare.

2. Cu harfa, să Îl lăudați Pe Domnul și să Îi cântați Cu alăuta – cu cea care, În număr, zece coarde are.

3. Vreau, un îndemn să vă dau vouă: Să-I faceți o cântare nouă! Să cânte firul strunelor Și glasurile tuturor!

4. Iată, Cuvântul Domnului E-adevărat. Lucrarea Lui Înfăptuită o să fie După a Lui credincioșie.

5. Dreptatea și neprihănirea Avut-au parte de iubirea Cea mare a lui Dumnezeu. Pământul e umplut, mereu, De bunătatea Domnului,

6. Căci numai prin Cuvântul Lui – Făcute – cerurile sânt. Oștirea lor, Domnul Cel Sfânt – Pe ale cerurilor cale – Doar cu suflarea gurii Sale, Necontenit, le sprijinește.

7. El, în morman, îngrămădește Și apele acelea care Se află adunate-n mare. Adâncurile le adună Ca în cămări El să le pună.

8. Pământul tot, de Dumnezeu, Teamă să aibă, tot mereu, Iar oamenii pământului Să tremure în fața Lui!

9. Totul e după-a Lui voință: Când poruncește, i-a ființă Ceea ce-a zis – precum Îi place – Căci ce va zice, se va face.

10. Al Neamurilor sfat, mereu, O să-l răstoarne Dumnezeu, Iar planul care l-au gândit Popoarele, e nimicit.

11. Dar sfatul Domnului, se știe Că, dăinuiește pe vecie, Iar planul Său se dovedește – Din neam, în neam – că se-mplinește.

12. Ferice de poporul care, Drept Dumnezeu, pe Domnu-l are! Ferice dar, poporului Cari este moștenirea Lui!

13. Din ceruri, Domnul Își rotește Privirile și izbăvește Pe fiii omului ce sânt Pe fața-ntregului pământ.

14. Vede – din locuința Lui – Ființele pământului.

15. El, inima, le întărește La toți și-apoi, El urmărește Faptele lor, neîncetat.

16. Scăparea unui împărat Nu e-n mulțimea oștilor; Scăpările vitejilor, De-a lor putere nu-s legate;

17. De-asemenea, calul nu poate Ca să aducă chezășie Că biruință o să fie, Iar vlaga lui nu va putea Ca izbăvirea să o dea.

18. Iată că ochiul Domnului Privește-asupra omului Care, de El, știe-a se teme, Și peste cei ce-n orice vreme În bunătatea Lui arată Că-și au nădejdea-ncredințată,

19. Pentru a fi astfel scăpați De moarte și spre-a fi lăsați Cu viață-atunci când peste ei Se-abate valul foametei.

20. Sufletul nostru, cât trăiește, În Domnul doar, nădăjduiește. Domnul ne este Ajutor Și Scut ne e, ocrotitor.

21. Inima noastră-n Dumnezeu Găsește bucurii, mereu, Căci ale noastre-ncrederi sânt Puse în al Său Nume Sfânt.

22. Doamne, pogoară peste noi, A Ta-ndurare mai apoi, Așa precum nădăjduim Ca de la Tine s-o primim!

»