Psalmii 33 NTR
1. Voi, cei drepți, strigați de bucurie în Domnul, căci cântarea de laudă se potrivește celor integri!
2. Mulțumiți Domnului cu lira, cântați spre lauda Lui din harfa cu zece coarde!
3. Cântați-I o cântare nouă! Sunați frumos din coarde, cu strigăte de bucurie!
4. Căci Cuvântul Domnului este drept, și toată lucrarea Lui este făcută în credincioșie.
5. El iubește dreptatea și judecata; îndurarea Domnului umple pământul.
6. Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată armata lor – prin suflarea gurii Sale.
7. El strânge apele mării într-o grămadă, pune adâncurile în cămări.
8. Să se teamă de Domnul tot pământul! Să le fie frică de El tuturor locuitorilor lumii!
9. Căci El a zis, și așa a fost! El a poruncit, și ce a poruncit a rămas în picioare!
10. Domnul împiedică sfatul națiunilor și zădărnicește planurile popoarelor,
11. dar sfatul Domnului rămâne pe vecie, și planurile inimii Sale, din generație în generație.
12. Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul, poporul pe care Și l-a ales ca moștenire.
13. Domnul privește din Ceruri, Se uită la toți fiii oamenilor.
14. Din lăcașul locuinței Sale, El privește spre toți locuitorii pământului.
15. El, Care a creat inima tuturor, observă toate faptele acestora.
16. Regele nu este salvat prin mărimea armatei lui, iar viteazul nu scapă prin mărimea puterii sale.
17. Calul este o speranță falsă pentru victorie și toată puterea lui nu poate salva.
18. Iată că ochii Domnului privesc la cei ce se tem de El, la cei ce speră în îndurarea Sa,
19. ca să le scape sufletul de la moarte și să-i țină în viață în mijlocul foametei.
20. Sufletul nostru Îl așteaptă pe Domnul. El este ajutorul și scutul nostru,
21. căci în El se bucură inima noastră, fiindcă ne încredem în Numele Lui cel sfânt!
22. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, pe măsura speranței noastre în Tine!