Logo
🔍

Psalmii 44 VBRC2020

« Lamentația Israélului în timpul nenorocirii

1. Maestrului de cor. Al fiilor lui Córe. Poem.

2. Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit; părinții noștri ne-au povestit lucrarea pe care ai săvârșit-o în zilele lor, în zilele de demult.

3. Tu, cu mâna ta, ai alungat neamuri și i-ai sădit pe ei, ai zdrobit popoare și i-ai lăsat pe ei [să se răspândească].

4. Căci nu prin sabia lor au luat în stăpânire pământulși nu brațul lor i-a mântuit, ci dreapta ta și brațul tău și lumina feței tale, pentru că în ei ți-ai găsit plăcerea.

5. Tu ești regele meu, Dumnezeule, cel care hotărăști victoriile lui Iacób!

6. Prin tine i-am respins pe asupritori și în numele tău i-am călcat în picioare pe cei care s-au ridicat împotriva noastră.

7. Căci nu mi-am pus încrederea în arcul meu și nu sabia mi-a adus salvarea,

8. ci tu ne-ai salvat de asupritorii noștri și i-ai făcut de rușine pe cei ce ne urau.

9. În Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua, lăudând mereu numele tău. Sélah

10. Acum însă tu ne respingi și ne umilești și nu mai ieși alături de oștirile noastre.

11. Ne faci să dăm înapoi în fața vrăjmașului și cei care ne urăsc ne pradă.

12. Ne dai ca pe niște oi la tăiere și ne risipești printre națiunile păgâne.

13. Îți vinzi poporul tău fără câștig și nu te îmbogățești prin vânzarea lui.

14. Tu ne faci de ocară în fața vecinilor noștri, de râs și de batjocură pentru cei din jurul nostru.

15. Ne faci să fim de batjocură printre neamuri; clatină din cap [la vederea noastră] cei care nu sunt popor.

16. Toată ziua umilirea este înaintea mea și rușinea îmi acoperă fața,

17. din cauza glasului ce mă insultă și mă ocărăște, în fața dușmanului și a celui dornic de răzbunare.

18. Toate acestea au venit peste noi, dar n-am uitat de tine și n-am călcat alianța ta.

19. Inimile noastre nu s-au dat înapoi și pașii noștri nu s-au abătut de pe calea ta.

20. Dar tu ne-ai zdrobit în locul unde sunt șacalii și ne-ai acoperit cu umbra morții.

21. Dacă am fi uitat de numele Dumnezeului nostru și am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,

22. oare Dumnezeu nu ar fi băgat de seamă, el, care cunoaște ascunzișurile inimii?

23. Căci pentru tine suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de înjunghiere.

24. Trezește-te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-te, nu ne respinge la nesfârșit!

25. Pentru ce îți ascunzi fața? Pentru ce uiți de umilirea și de oprimarea noastră?

26. Căci sufletul nostru este doborât în praf și trupul nostru s-a lipit de pământ.

27. Ridică-te! Vino în ajutorul nostru și, pentru îndurarea ta, mântuiește-ne!

»