Logo
🔍

Psalmii 48 VBRC2020

« Siónul, cetatea Domnului și bucuria întregului pământ

1. Cântec. Psalm. Al fiilor lui Córe.

2. Mare este Domnul și [vrednic] de toată lauda în cetatea Dumnezeului nostru.

3. Muntele său cel sfânt este cea mai frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ. Muntele Sión, în partea de miazănoapte, este cetatea marelui rege.

4. Dumnezeu, în palatele sale, este cunoscut ca un [loc de] refugiu.

5. Căci, iată, regii s-au aliat, au înaintat împreună;

6. dar abia au văzut, și au rămas înmărmuriți, cuprinși de groază, au luat-o la fugă.

7. I-a apucat tremuratul acolo, dureri ca ale celei ce naște.

8. A fost ca vântul de la răsărit care sfărâmă corăbiile din Tarșíș.

9. După cum am auzit, așa am văzut în cetatea Domnului Sabaót, în cetatea Dumnezeului nostru; Dumnezeu a întărit-o pentru totdeauna. Sélah

10. Ne gândim la îndurarea ta, Dumnezeule, în mijlocul templului tău.

11. Ca și numele tău, Dumnezeule, tot la fel gloria ta se întinde până la marginile pământului; dreapta ta este plină de dreptate.

12. Să se veselească Muntele Siónului și să tresalte de bucurie fiicele lui Iúda pentru judecățile tale!

13. Înconjurați Siónul, mergeți împrejurul lui, numărați turnurile sale;

14. admirați zidurile sale, cercetați-i palatele, ca să povestiți generațiilor viitoare:

15. pentru că acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, în veci și pentru totdeauna, el ne va călăuzi până dincolo de moarte.

»