Psalmii 49 BTF2015
1. Ascultați, aceasta toate popoarele; deschideți urechea toți locuitorii lumii,
2. Deopotrivă cei de rând și cei înălțați, bogați și săraci împreună.
3. Gura mea va vorbi despre înțelepciune și meditația inimii mele va fi cu pricepere.
4. Îmi voi apleca urechea la parabolă, voi deschide vorba mea adâncă pe harpă.
5. Pentru ce m-aș teme în zilele răului, când nelegiuirea călcâielor mele mă va înconjura?
6. Cei ce se încred în averea lor și se fălesc cu mulțimea bogățiilor lor;
7. Nimeni nu poate în niciun fel răscumpăra pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu răscumpărare pentru el,
8. (Fiindcă răscumpărarea sufletului lor este prețioasă și încetează pentru totdeauna),
9. Ca totuși să trăiască pentru totdeauna și să nu vadă putrezire.
10. Pentru că el vede că oameni înțelepți mor, la fel prostul și neghiobul pier și își lasă averea altora.
11. Gândul lor lăuntric este că le vor dăinui casele pentru totdeauna și locuințele lor din generație în generație; își numesc pământurile după numele lor.
12. Cu toate acestea omul onorat nu dăinuiește, este ca animalele care pier.
13. Această cale a lor este nebunia lor, totuși posteritatea lor le aprobă spusele. Selah.
14. Sunt puși în mormânt ca oile; moartea se va hrăni din ei; și cei integri vor domni asupra lor dimineața; și frumusețea lor se va mistui în mormântul care este locuința lor.
15. Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din puterea mormântului, căci el mă va primi. Selah.
16. Nu te teme când cineva se îmbogățește, când crește gloria casei sale;
17. Căci nu va duce nimic cu el când moare, gloria sa nu va coborî după el.
18. Deși în timp ce a trăit și-a binecuvântat sufletul, și oamenii te vor lăuda când îți faci bine,
19. El va merge la generația părinților săi; ei nu vor vedea niciodată lumină.
20. Omul în onoare și fără înțelegere este ca animalele care pier.