Psalmii 53 NTR
1. Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!“. Toți s-au pervertit, comit nedreptăți groaznice; nu mai este nimeni care să facă binele.
2. Dumnezeu Își pleacă privirea din Ceruri peste fiii omului, ca să vadă dacă există vreunul care să aibă înțelepciune, vreunul care să-L caute pe Dumnezeu.
3. Toți s-au rătăcit; au ajuns, cu toții, corupți. Nu mai este nimeni care să facă binele, nimeni, niciunul măcar!
4. Chiar nu înțeleg nimic cei ce comit nelegiuiri, de Îmi devorează poporul așa cum mănâncă pâinea și nu-L cheamă pe Dumnezeu?
5. Chiar acolo unde sunt se vor îngrozi foarte tare, fără să fie vreun motiv de groază. Căci Dumnezeu va împrăștia oasele celor ce-și așază tabăra împotriva ta și îi vei face de rușine, căci Dumnezeu i-a respins.
6. O, de ar veni din Sion eliberarea lui Israel! Când Dumnezeu va aduce înapoi captivii poporului Său, să se înveselească Iacov și să se bucure Israel!