Psalmii 64 BIV2014

1. Doamne, ascultă glasul meu, Atunci când gem în ceasul greu, Iar viața mea o ocrotește De cel care mă dușmănește!

2. De uneltirile pe care Le fac cei răi, fără-ncetare – Și-asemenea de cei vădiți Precum că sunt nelegiuiți – Doamne, mereu să mă păzești Și adăpost să-mi dăruiești!

3. Limba le e asemuită Cu sabia cea ascuțită, Iar ale lor cuvinte sânt Precum săgețile în vânt,

4. Cari pe ascuns s-au aruncat, Lovindu-l pe nevinovat; Căci ele fost-au aruncate Asupră-i, pe neașteptate, Făr’ să le pese nici un pic, Căci nu au teamă de nimic.

5. Se-mbărbătează-n răutăți, Se sfătuiesc – ca-n alte dăți – Să-ntindă curse și își zic Căci nu au teamă de nimic: „Cine e cel ce va putea Ca să ne vadă? Nimenea!”

6. Nelegiuiri ei plănuiesc Și-n urmă, astfel glăsuiesc: „Iată că planul e făcut Așa după cum noi am vrut”, Căci inima, în fiecare, E ca prăpastia cea mare.

7. Însă asupra lor, mereu, Săgeți aruncă Dumnezeu. Iată-i! Deodată, sunt loviți Și la pământ sunt prăbușiți.

8. Limbile lor doar, negreșit, Căderea le-au pricinuit. Cei care-i văd, plini de mirare Clatină capul. Spaimă mare

9. Cuprinsu-i-a pe toți, de-ndată, Mărturisind cu frică: „Iată Ceea ce face Dumnezeu.” Ei recunosc astfel, mereu, Că e lucrarea Domnului Și văd puterea mâinii Lui!

10. Dar omul cel neprihănit Se bucură necontenit În Domnul, iar în brațu-I tare, Își va afla mereu scăpare. Toți cei ce sunt neprihăniți Se laudă că-s fericiți.