Psalmii 65 BTF2015
1. Laudă te așteaptă în Sion Dumnezeule, și ție îți va fi împlinită promisiunea.
2. Tu cel care asculți rugăciunea, toată făptura va veni la tine.
3. Nelegiuiri mă stăpânesc, tu vei îndepărta fărădelegile noastre.
4. Binecuvântat este omul pe care tu îl alegi și ți-l apropii, ca să locuiască în curțile tale; ne vom sătura cu bunătatea casei tale, sfântul tău templu.
5. În dreptate ne vei răspunde prin lucruri înfricoșătoare, Dumnezeul salvării noastre, care ești încrederea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt departe pe mare.
6. Care prin tăria lui întemeiază munții, fiind încins cu putere,
7. Care liniștește zgomotul mărilor, zgomotul valurilor lor și tumultul popoarelor.
8. De asemenea cei ce locuiesc în cele mai îndepărtate părți se tem de semnele tale, tu faci ca ieșirile dimineții și ale serii să se bucure.
9. Tu cercetezi pământul și îl uzi, îl îmbogățești mult cu râul lui Dumnezeu, care este plin de apă, tu le pregătești oamenilor grâne, după ce astfel te-ai îngrijit de el.
10. Tu adăpi brazdele lui, îi așezi bulgării; îl înmoi cu ploi, îi binecuvântezi încolțirea.
11. Tu încoronezi anul cu bunătatea ta și cărările tale picură grăsime.
12. Ele picură peste pășunile pustiei și colinele se bucură de fiecare parte.
13. Pășunile sunt îmbrăcate cu turme; văile de asemenea sunt acoperite cu grâne; da, ele strigă de bucurie și cântă.