Logo
🔍

Psalmii 66 BTF2015

«

1. Înălțați sunet de bucurie către Dumnezeu, tot pământul.

2. Cântați onoarea numelui său, faceți glorioasă lauda lui.

3. Spuneți lui Dumnezeu: Ce înfricoșător ești tu în lucrările tale! Prin măreția puterii tale dușmanii tăi ți se vor supune.

4. Tot pământul ți se va închina și îți va cânta; ei vor cânta numelui tău. Selah.

5. Veniți și vedeți lucrările lui Dumnezeu, el este înfricoșător în faptele lui față de fiii oamenilor.

6. El a prefăcut marea în uscat, au trecut prin potop cu piciorul; acolo ne-am bucurat în el.

7. El stăpânește prin puterea lui pentru totdeauna; ochii lui privesc națiunile, să nu se înalțe cei răzvrătiți. Selah.

8. Binecuvântați pe Dumnezeul nostru, oamenilor, și faceți să fie auzită vocea laudei lui,

9. El care ține sufletul nostru în viață și nu lasă să se clatine picioarele noastre.

10. Căci tu, Dumnezeule, ne-ai încercat, ne-ai purificat, așa cum se purifică argintul.

11. Ne-ai adus în plasă; ai pus necaz peste coapsele noastre.

12. Ai făcut ca oamenii să călărească peste capetele noastre; am mers prin foc și prin apă, dar tu ne-ai adus într-un loc bogat.

13. Voi intra în casa ta cu ofrande arse, îmi voi împlini promisiunile față de tine,

14. Pe care buzele mele le-au rostit și gura mea le-a vorbit, când am fost în necaz.

15. Îți voi aduce sacrificii arse de vite îngrășate, cu tămâia berbecilor; voi aduce tauri împreună cu țapi. Selah.

16. Veniți și ascultați, voi toți care vă temeți de Dumnezeu și voi vesti ce a făcut el pentru sufletul meu.

17. Către el am strigat cu gura mea și el a fost preamărit cu limba mea.

18. Dacă iau aminte la nelegiuire în inima mea, Domnul nu mă va asculta.

19. Dar, într-adevăr, Dumnezeu m-a auzit; a dat atenție la vocea rugăciunii mele.

20. Binecuvântat fie Dumnezeu, care nu a respins rugăciunea mea, nici mila lui de la mine.

»