Psalmii 80 BTF2015
1. Deschide urechea Păstorul lui Israel, tu, care conduci pe Iosif ca pe o turmă; tu, care locuiești între heruvimi, strălucește!
2. Stârnește-ți puterea înaintea lui Efraim și Beniamin și Manase și vino, salvează-ne.
3. Întoarce-ne, Dumnezeule, și fă să strălucească fața ta; și vom fi salvați.
4. DOAMNE Dumnezeul oștirilor, până când te vei mânia pe rugăciunea poporului tău?
5. Tu îi hrănești cu pâinea lacrimilor; și din plin le dai lacrimi să bea.
6. Ne faci o ceartă pentru vecinii noștri și dușmanii noștri râd între ei.
7. Întoarce-ne din nou, Dumnezeul oștirilor, și fă să strălucească fața ta și vom fi salvați.
8. Ai adus o viță din Egipt, ai alungat păgânii și ai sădit-o.
9. Ai pregătit un loc înaintea ei și ai făcut-o să prindă rădăcini adânci și a umplut țara.
10. Dealurile au fost acoperite cu umbra ei și crengile ei erau ca cedrii cei mari.
11. Ea și-a trimis crengile până la mare și ramurile ei până la râu.
12. De ce i-ai dărâmat îngrăditurile, astfel că toți care trec pe cale o smulg?
13. Mistrețul din pădure o pustiește, și fiara câmpului o mănâncă.
14. Te implorăm Dumnezeul oștirilor, întoarce-te, privește din cer și vezi și cercetează această viță;
15. Și via pe care dreapta ta a sădit-o și ramura ce ai întărit-o pentru tine,
16. Este arsă cu foc, este retezată, ei pier la mustrarea înfățișării tale.
17. Fie mâna ta peste omul dreptei tale, peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine.
18. Astfel nu vom da înapoi de la tine; dă-ne viață și vom chema numele tău.
19. Întoarce-ne din nou, DOAMNE, Dumnezeul oștirilor, fă să strălucească fața ta; și vom fi salvați.