Logo
🔍

Psalmii 88 BTF2015

«

1. DOAMNE Dumnezeul salvării mele, am strigat zi și noapte înaintea ta,

2. Să ajungă rugăciunea mea înaintea ta, apleacă-ți urechea la strigătul meu,

3. Fiindcă sufletul meu este plin de tulburări și viața mea se apropie de mormânt.

4. Sunt socotit cu cei ce coboară în groapă, sunt ca un om fără putere,

5. Liber printre morți, asemenea celor întinși în mormânt, de care nu îți mai amintești, iar ei sunt stârpiți de mâna ta.

6. M-ai pus în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri.

7. Furia ta apasă greu peste mine, și tu m-ai chinuit cu toate valurile tale. Selah.

8. Ai îndepărtat pe cunoscuții mei de mine; m-ai făcut urâciune pentru ei, sunt închis și nu pot ieși.

9. Ochiul meu jelește din cauza nenorocirii, DOAMNE, te-am chemat zilnic, mi-am întins mâinile spre tine.

10. Vei arăta tu minuni celor morți? Se vor ridica morții să te laude? Selah.

11. Va fi bunătatea ta iubitoare vestită în mormânt? Sau credincioșia ta în nimicire?

12. Vor fi minunile tale cunoscute în întuneric și dreptatea ta în țara uitării?

13. Dar spre tine am strigat eu, DOAMNE; și dimineața rugăciunea mea te va întâmpina.

14. DOAMNE, de ce îmi lepezi tu sufletul? De ce îți ascunzi fața de la mine?

15. Eu sunt nenorocit și gata să mor din tinerețe, în timp ce sufăr terorile tale sunt buimăcit.

16. Furia ta înverșunată trece peste mine; spaimele tale m-au stârpit.

17. Au venit în jurul meu zilnic ca apa; m-au încercuit împreună.

18. Pe iubit și pe prieten l-ai îndepărtat de mine și pe cunoscuții mei în întuneric.

»