Psalmii 94 BIV2014

1. O, Domn al răzbunărilor,

2. Tu – care ești judecător Peste acest pământ – grăbește Și o răsplată dăruiește, La toți cei mândri, potrivit Cu ceea ce au săvârșit!

3. Până când au să izbutească Numai cei răi să biruiască?

4. Ei țin mărețe cuvântări, Trufași sunt pe-ale lor cărări, Căci toți cei care făptuiesc Doar lucruri rele, se fălesc.

5. Privește Doamne-al Tău popor: Zdrobit este de răul lor, Pentru că-ntreaga-Ți moștenire Robită e de asuprire.

6. Cei răi se dovedesc haini. Pe văduve, orfani, străini Ei Îi ucid, zicând mereu

7. Că „Al lui Iacov Dumnezeu Nu vede și nu ia aminte!”.

8. Dar învățați odată minte, Nebunilor! Când o să știți Și voi să vă înțelepțiți?

9. Acela care a sădit Urechea, nu a auzit? Cel care, ochiul, l-a făcut, Se poate să nu fi văzut?

10. Cel care e judecător Al tuturor neamurilor Și cari știință dăruiește, Gândiți voi că nu pedepsește?

11. Deșertăciunea gândului Aflat în mintea omului E cunoscută, tot mereu, De către Domnul Dumnezeu.

12. Ferice e de omul care, Parte – de-a Ta pedeapsă – are Și de cel care – ne-ncetat – Doamne, de Tine-i învățat În Legea Ta și-l întărești

13. Astfel, ca să îl liniștești În zilele necazului Ce se abat asupra lui, Până când groapa destinată, Pentru cel rău, va fi săpată!

14. Căci Dumnezeu e-ndurător Și nu-Și lasă al Său popor, Pentru că Lui nu-I stă în fire Să-Și lase a Sa moștenire.

15. Cândva, va fi o judecată, Iar cei cu inima curată, Drept bună, au să o găsească.

16. Dar cine-o să mă sprijinească Și împotriva răilor, O să îmi deie ajutor?

17. Eu știu că dacă Dumnezeu Nu ar fi ajutorul meu, De mult sufletu-mi – negreșit – Printre cei morți s-ar fi găsit!

18. Când zic – cuprins de un fior – „Se clatină al meu picior!”, Tu Doamne-n bunătatea-Ți mare, Mă sprijinești fără-ncetare.

19. Când gânduri negre năvălesc Asupra mea și mă muncesc, Tu, Doamne, Mă înviorezi În suflet, căci le-ndepărtezi Cu mângâierea ce mi-o dai.

20. Cei răi, crezi că vor vrea să stai Pe al lor scaun de domnie, Când ei – așa precum se știe – La adăpostul legii fac Nelegiuiri, pe al lor plac?

21. Cei răi, cu toții, se adună Să uneltească împreună În contra celor ce-s vădiți Precum că sunt neprihăniți. Ei osândesc, neîncetat, Doar sângele nevinovat.

22. Dar Domnul este turnul meu Unde scăpare găsesc eu, Căci stâncă, El S-a dovedit Pe care m-am adăpostit.

23. Cei răi ajunge-vor să cadă, Nelegiuirii lor, drept pradă, Căci Domnu-i va zdrobi, ușor, Chiar prin nelegiuirea lor. Cei răi, zdrobiți, vor fi mereu, De-al nostru Domn și Dumnezeu.