Logo
🔍

Psalmii 96 BIV2014

«

1. Un cântec nou, să Îi cântați Lui Dumnezeu, voi care stați Pe fața-ntregului pământ!

2. Cântați-I Domnului Cel Sfânt, Iar al Său Nume-L lăudați, Mereu, și-L binecuvântați! Vestiți, peste întreaga fire, Neprețuita-I mântuire!

3. Faceți să fie cunoscute Minunile, de El, făcute, Printre popoare! Slava Lui – Și măreția Domnului – S-o afle toți cei care sânt Locuitori, pe-acest pământ!

4. Vrednic de laudă-i, mereu, Căci mare este Dumnezeu. El este Cel mai de temut, Dintre cei care s-au văzut Precum că dumnezei le sânt, Popoarelor de pe pământ.

5. Toți dumnezeii cei avuți De către neamuri, sunt făcuți De mâini și, idoli se vădesc, Dar Dumnezeul nost’ Ceresc E Dumnezeu adevărat, Căci cerurile le-a creat.

6. Doar străluciri și măreție, În fața Lui, sunt, pe vecie. Slava și cu podoaba sânt Aflate-n locul Său cel sfânt.

7. Familiile de popoare, Cinste și slavă fiecare Să Îi aducă Domnului!

8. Slavă să-I dați, Numelui Lui! Aduceți daruri de mâncare, În ale Lui curți, fiecare!

9. În haine sfinte vă-mbrăcați, Când Domnului vă închinați! Voi, oameni ai pământului, Să tremurați în fața Lui!

10. Spuneți la neamuri, ne-ncetat, Că „Domnul este Împărat!” Iată că El împărățește, Iar faptu-acesta dovedește Că lumea-i tare-ntemeiată Și nu poate fi clătinată! Popoarele sunt judecate De către Domnul, cu dreptate.

11. În ceruri, fie bucurie, Iar pe pământ, doar veselie! Mugească marea, cât de tare, Cu tot ceea ce, în ea, are!

12. Câmpia și de-asemenea Tot ceea ce este pe ea, Să chiuie de bucurie! Să strige, plini de veselie, Copacii, în păduri aflați!

13. În fața Domnului, strigați, Pentru că vine Cel Prea Sfânt, Să judece acest pământ! După credincioșia Lui, Popoarele pământului, Atuncea fi-vor judecate, Căci Domnul face-va dreptate.

»