Psalmii 96 BVA
1. Cântați lui Iahve un cântec nou! Cântați-I toți locuitorii pământului!
2. Cântați pentru Iahve, binecuvântându-I numele! Proclamați în fiecare zi salvarea Lui!
3. Povestiți printre celelalte națiuni gloria Lui; și vorbiți printre toate celelalte popoare despre minunile Lui!
4. Iahve este mare și demn de laudă. De El trebuie să ne temem mai mult decât de ceilalți zei.
5. Toți zeii popoarelor sunt doar niște idoli; dar Iahve a făcut cerul!
6. Înaintea feței Lui este grandoare și strălucire; iar autoritatea și gloria sunt în sanctuarul Lui!
7. „Familii ale popoarelor, recunoașteți și proclamați gloria lui Iahve, elogiindu-I forța!
8. Dați lui Iahve gloria pe care o merită numele Lui! Aduceți-I un dar, venind în curțile Lui!
9. Închinați-vă lui Iahve cu podoabe sfinte! Tremurați înaintea Lui, voi care locuiți pe întregul pământ!
10. Spuneți printre popoare: «Pentru că Iahve guvernează, lumea continuă să existe și nu poate fi destabilizată. El va judeca popoarele fără părtinire.»”
11. Să se bucure cerul și să se veselească pământul! Să vuiască marea și tot ce există în ea!
12. Să vibreze Câmpia și tot ce este pe ea! Atunci toți copacii pădurii vor striga de bucurie înaintea lui Iahve,
13. pentru că El vine! Se apropie să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate și va lua decizii pentru popoarele lumii, în baza caracterului Său care nu se schimbă!