Logo
🔍

Psalmii 98 BIV2014

«

1. Un cântec nou, să căutați, Lui Dumnezeu să-I înălțați, Pentru că El – cum e știut – Mereu, minuni doar, a făcut, Căci al Său braț L-a ajutat.

2. Al nostru Domn Și-a arătat Neprețuita-I mântuire. Popoarele, de peste fire, Cunosc dreptatea Domnului.

3. El – de credincioșia Lui Și bunătatea cea pe care Față de Israel o are – Și-a amintit și a făcut Astfel încât a cunoscut Pământul și întreaga fire, Neprețuita-I mântuire.

4. Locuitorii care sânt Pe fața-ntregului pământ Să strige, către Dumnezeu, Cu bucurie, tot mereu! Să chiuiți și să strigați Și laude să Îi cântați!

5. Cântați-I Domnului, din gură, Iar cu a harfelor măsură, Cântul să-l acompaniați!

6. Din corn și trâmbiță sunați – Veseli – în fața Domnului, În fața Împăratului!

7. Să urle marea, cât de tare, Cu tot ceea ce în ea are! Lumea să chiuie cu cei Cari sunt locuitori ai ei,

8. Iar apele râurilor Să bată din palmele lor, În timp ce munții au s-o ție În chiote de bucurie,

9. În fața Domnului Cel Sfânt, Cari judecă acest pământ! Atuncea, cu nepărtinire, Va judeca întreaga fire. Va judeca, după dreptate, Popoarele-n lume aflate.

»