Logo
🔍

Apocalipsa 1 BIV2014

1. „Descoperirea lui Iisus, Pe cari i-a dat-o Cel de Sus, Să poată arăta, prin ea, Robilor Săi, ce va avea Să se întâmple în curând. Ei au primit-o atunci când Îngerul lui Hristos Iisus, La robul Său – Ioan – s-a dus,

2. Și-acesta a mărturisit, Despre cuvântul auzit, Cari este al lui Dumnezeu, Și a vorbit apoi, mereu – Ca și un martor credincios – De mărturia lui Hristos, Făcând astfel, de cunoscut, Ce-a auzit și ce-a văzut.

3. Ferice de aceia care Citesc și-ascultă, dând crezare, Cuvintelor din prorocie, Iar după-aceea, au să știe, Ca lucrurile auzite, Să le păzească, neclintite! Căci vremurile s-au scurtat, Iar timpul s-a apropiat!

4. Către Bisericile care, Pământul Asiei le are – Biserici care șapte sânt – Ioan trimite-acest cuvânt: Pace și har, să vină peste Acestea, de la Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine – Cari prin puterea Lui le ține – Și de la duhurile-aflate Șapte la număr, așezate, În fața scaunului care, Pentru domnie, El îl are,

5. Și-apoi de la Iisus Hristos – Cel care-i martor credincios, Cel care e întâi născut Din morți, Cel care e știut Că este Domnul tuturor, Adică a-mpăraților Care, în astă lume, sânt Și stăpânesc peste pământ! A Lui – Celui cari se vădește, Necontenit, că ne iubește, Celui cari, de al nost’ păcat, Cu al Său sânge, ne-a spălat,

6. Celui care-a făcut, din noi, O-mpărăție mai apoi, Și ne-a făcut preoți, mereu, Pentru-al Său Tată, Dumnezeu – Să fie slava și, din plin, Toată puterea-n veci! Amin.

7. Iată că în curând, El vine Și, pe aripi de vânt, se ține; Oricare ochi Îl va vedea. Va fi văzut – de-asemenea – Și de acei cari L-au străpuns. Atuncea, când va fi ajuns, Toată sămânța omenească Are să-nceapă să bocească. În timpurile care vin, Așa se va-ntâmpla – Amin – Când se-mplinește-acest cuvânt.

8. „Eu, Alfa și Omega, sânt. Eu, Începutul, sunt numit Și tot Eu sunt chemat Sfârșit”, Ne spune Domnul Dumnezeu – Acela cari este mereu, Cel ce era, Cel care vine Și care prin puterea-I ține, Toate-n picioare, ne-ncetat, Și-Atotputernic, e chemat.

9. Iată că eu, Ioan – cel care, Frate, vă sunt, la fiecare, Părtaș sunt la necaz cu voi, Părtaș la-mpărăție-apoi, Și la răbdarea lui Iisus – Într-un ostrov, am fost adus, Din pricina Cuvântului Cari este-al Dumnezeului Cel viu în veci și credincios, Și-a mărturiei lui Hristos. Ostrovu-n care m-am aflat Atuncea, Patmos e chemat.

10. Pe-acel ostrov, eu mă aflam Și-n ziua Domnului eram În Duhul, când am auzit, ‘Napoia mea, cum a vorbit Un glas puternic, răspicat, Ce poate fi asemănat Cu sunetul puternic, tare, Pe cari doar trâmbița îl are.

11. Glasul pe cari l-am auzit, În felu-acesta, mi-a vorbit: „Sunt Alfa și Omega, Eu; Eu sunt întâiul, tot mereu, Precum – de-asemeni – negreșit, Tot Eu sunt Cel de la sfârșit. Ce vei vedea, minte să ții Și într-o carte, tot, să scrii. Apoi, Bisericilor care, Pământul Asiei le are – Biserici care șapte sânt – Trimite-le al Meu cuvânt. Vei scrie, astfel, la Efes, Smirna, Pergam; bine-nțeles, La Tiatira vei mai scrie; În Sardes, vreau să se mai știe, În Filadelfia și-apoi, În Laodiceea.” ‘Napoi,

12. Eu m-am întors și am privit, Să-L văd pe Cel ce mi-a vorbit. Plin de uimire, mă uitam, Căci șapte sfeșnice vedeam – Lucrate-n aur fiecare – Alcătuind o roată mare.

13. În cercul astfel întocmit De sfeșnice, eu am zărit, Pe cineva. La-nfățișare, Ca Fiul omului, apare. O haină lungă-L învelea, Ce, pân’ la tălpi, Îi ajungea. Cu-n brâu de aur, bine-ntins, Straiul, la piept, Îi era prins.

14. Capul și părul Îi erau Albe, ca lâna, și luceau Ca și zăpada. Ochii Lui Erau ca para focului.

15. Picioarele-I păreau să fie Ca și arama ruginie, Aprinsă, arsă în cuptor. Avea un glas răsunător, Asemeni unor ape mari, Curgând năvalnice și tari.

16. În mâna dreaptă, se vedea Că, șapte stele, El avea. Din gura Lui era ieșită O sabie, ce, ascuțită, Pe două părți, se dovedea, Două tăișuri având ea. Ca strălucirea soarelui, Părea să fie fața Lui.

17. Speriat, atunci când L-am văzut, Ca mort, îndată, am căzut. El, mâna dreaptă, Și-a întins, Zicând, după ce m-a atins: „Să nu te temi, pentru că Eu Sunt Cel dintâi, precum – mereu – Sunt Cel din urmă, negreșit;

18. Eu sunt Cel viu; Eu am murit, Dar iată că am înviat Și viu sunt, cu adevărat, În vecii vecilor. Doar Eu Țin ale morții chei, mereu, Și-a Locuinței morților.

19. Scrie, spre știrea tuturor, Tot ce ți-a fost arătat ție, Ce este-acum și ce-o să fie – Deci despre lucrurile care, În viitor doar, vor apare.

20. Iată ce taină-ascund în ele Grupul acel de șapte stele, Pe cari – așa cum ai văzut – În mâna dreaptă, le-am ținut, Și sfeșnicele arătate – Șapte la număr – și lucrate În aur: cele șapte stele Sunt șapte îngeri, pentru cele Șapte Biserici care sânt, Azi, pe al Asiei pământ; Iar sfeșnicele s-au vădit, Șapte Biserici, negreșit.”

»