Apocalipsa 10 BIV2014

1. „Apoi, când iarăși m-am uitat, Alt înger mi s-a arătat. Era puternic și-a pornit, Din cer, în nor învăluit. Purta, de-asupra capului, Un arc al curcubeului. Fața-i era ca soarele, Și stâlpi de foc, picioarele. Din cer se pogora ușor, Învăluit fiind în nor.

2. În mâini, o carte, el avea, Pe cari, deschisă, o ținea. A pus piciorul drept, pe mare, Iar stângul, pe pământul tare.

3. Apoi, puternic, a vorbit, Parcă un leu ar fi răgit. Când acest înger a strigat, Și tunetele-apoi, de-ndat’, Își sloboziră glasul lor – Iar numărul tunetelor E șapte. Când le-am auzit,

4. Eu eram gata, pregătit, Ca, pe condei, mâna a pune, Să pot să scriu, tot ce vor spune. Atunci, un glas venit de sus – Din ceruri – în ăst fel, mi-a spus: „Nu scrie, ce ai auzit! Pecetluiește ce-au rostit Acuma, tunetele-acele, Cari, șapte-n număr, au fost ele!”

5. Iar îngerul acela care Ședea cu un picior pe mare, Iar cu un altul, pe pământ, Și-a înălțat dreapta, în vânt. Când brațul și l-a ridicat,

6. Spre ceruri, el a și jurat Pe Cel care-i nemuritor Și-i viu, în vecii vecilor, Acela care a făcut Tot ceea ce este văzut – Și cer și mare și pământ Și toate câte-n ele sânt – Că nu mai e timp de pierdut,

7. Și totul fi-va cunoscut, În zilele acelea-n care Al șaptelea înger apare. Atunci când mâna își va pune Pe trâmbiță și o să sune Apoi, din ea, taina pe care Al nostru Dumnezeu o are, Se va sfârși, fiind făcută, La toată lumea, cunoscută, După o veste bună, dată, Demult – în vremea-ndepărtată – Spre bucuria tuturor Robilor Săi, prorocilor.

8. Glasul pe cari l-am auzit Din ceruri, iarăși mi-a vorbit: „Du-te și ia cartea pe care Îngeru-n mâna sa, o are – Cel care în picioare-a stat, Pe mare, cât și pe uscat!”

9. Atunci, la înger, eu m-am dus, Și, cartea, să mi-o dea, i-am spus. „Ia-o, mănânc-o!” – mi-a zis el – „Și vei simți în acest fel, Că pântecul ți-l amărăște, În timp ce gura ți-o-ndulcește. Mai dulce-n gură-ți va fi ea, Decât mierea îți va părea.”

10. Eu, cărticica, am luat-o, Din mâna lui, și am mâncat-o. În gură, dulce mi-a părut – Ca mierea – dar mi s-a umplut Pântecu-n urmă – pot a spune – De foarte mulă-amărăciune.

11. Apoi mi-a spus: „Ai să vorbești, Din nou, și ai să prorocești, Despre noroade, de-mpărați Cari peste ele-s așezați, De limbi și neamuri care sânt Pe fața-ntregului pământ.”