Logo
🔍

Apocalipsa 13 BTF2015

«

1. Și am stat în picioare pe nisipul mării și am văzut o fiară ridicându-se din mare, având șapte capete și zece coarne, și pe coarnele ei zece coroane și pe capetele ei numele blasfemiei.

2. Și fiara pe care am văzut-o era asemănătoare unui leopard și picioarele sale erau ca ale unui urs și gura sa ca gura unui leu; și dragonul i-a dat puterea sa și tronul său și mare autoritate.

3. Și am văzut unul dintre capetele ei, ca rănit de moarte; și rana sa mortală a fost vindecată; și tot pământul se minuna de fiară.

4. Și s-au închinat dragonului care a dat putere fiarei; și s-au închinat fiarei, spunând: Cine este asemănător fiarei? Cine este în stare să facă război cu ea?

5. Și i-a fost dată o gură care vorbea lucruri mari și blasfemii; și i-a fost dată putere să continue patruzeci și două de luni.

6. Și și-a deschis gura în blasfemie împotriva lui Dumnezeu, pentru a blasfemia numele lui și tabernacolul lui și pe cei ce locuiesc în cer.

7. Și i-a fost dat să facă război cu sfinții și să îi învingă; și i-a fost dată putere peste toate rasele și limbile și națiunile.

8. Și i se vor închina toți cei ce locuiesc pe pământ, cei ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieții Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii.

9. Dacă vreun om are ureche, să audă.

10. Cel ce duce în captivitate va merge în captivitate; cel ce cu sabia va ucide, trebuie să fie ucis cu sabia. Aici este răbdarea și credința sfinților.

11. Și am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ; și avea două coarne asemănătoare unui miel și vorbea ca un dragon.

12. Și exercită toată puterea primei fiare de dinaintea ei și face ca pământul și cei ce locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană mortală fusese vindecată.

13. Și face minuni mari, așa încât coboară foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor.

14. Și înșală pe cei ce locuiesc pe pământ prin mijlocirea acelor miracole pe care ea avea putere să le facă înaintea fiarei, spunând celor ce locuiesc pe pământ să facă o icoană fiarei care a avut rana de sabie și trăia.

15. Și ea avea putere să dea viață icoanei fiarei, pentru ca icoana fiarei deopotrivă să vorbească și să facă să fie uciși atâția câți nu se închină icoanei fiarei.

16. Și face pe toți, deopotrivă mici și mari și bogați și săraci și liberi și sclavi, să primească un semn pe mâna lor dreaptă, sau pe frunțile lor;

17. Ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât cel ce avea semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui său.

18. Aici este înțelepciunea. Cel ce are înțelegere să numere numărul fiarei; fiindcă este numărul unui om; și numărul lui este: Șase sute șaizeci și șase.

»