Logo
🔍

Apocalipsa 13 NTR

« Fiara din mare

1. Apoi am văzut ridicându-se din mare o fiară care avea zece coarne și șapte capete. Pe coarne avea zece diademe, iar pe capete avea nume blasfemiatoare.

2. Fiara pe care am văzut-o era asemenea unui leopard, dar picioarele îi erau ca ale ursului, iar gura – ca gura de leu. Dragonul i-a dat ei puterea lui, tronul lui și o mare autoritate.

3. Unul dintre capetele ei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei de moarte a fost vindecată. Întregul pământ a fost uimit și s-a dus după fiară.

4. Și i s-au închinat dragonului, pentru că el îi dăduse autoritate fiarei. Ei s-au închinat și fiarei, zicând: „Cine este ca fiara și cine se poate război cu ea?“.

5. Fiarei i s-a dat o gură, ca să rostească vorbe mari și blasfemii. I s-a dat să exercite autoritate pentru patruzeci și două de luni.

6. Ea și-a deschis gura cu blasfemii împotriva lui Dumnezeu, blasfemiind Numele Său, Cortul Său și pe cei ce locuiesc în Cer.

7. I s-a dat să poarte război cu sfinții și să-i învingă. Și i s-a dat autoritate peste orice seminție, popor, limbă și națiune.

8. Toți cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, fiecare om al cărui nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în Cartea Vieții Mielului Care a fost înjunghiat.

9. Cine are urechi, să audă!

Fiara din pământ

10. Dacă cineva este pentru captivitate, în captivitate va merge! Dacă cineva trebuie să fie omorât de sabie, de sabie va fi omorât! Aici este răbdarea și credința sfinților!

11. Am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară. Avea două coarne ca de miel și vorbea ca un dragon.

12. Ea a exercitat toată autoritatea primei fiare, în locul ei. A făcut ca pământul și locuitorii lui să i se închine primei fiare, cea a cărei rană de moarte fusese vindecată.

13. Făcea semne mari și cobora chiar foc din cer pe pământ înaintea oamenilor.

14. Ea îi ducea în rătăcire pe locuitorii pământului prin semnele care îi fuseseră date să le facă în locul celeilalte fiare, zicându-le locuitorilor pământului să facă un chip fiarei care avusese rana cauzată de sabie, și care totuși a rămas în viață.

15. I-a fost dat să dea suflare chipului fiarei, ca astfel chipul fiarei să și vorbească și să facă să fie omorâți toți cei care nu se închină chipului fiarei.

16. Ea a făcut ca la toți – mici și mari, bogați și săraci, liberi și sclavi – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte

17. și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.

18. Aici este înțelepciunea! Cine are pricepere, să calculeze numărul fiarei, pentru că este numărul unui om. Numărul său este șase sute șaizeci și șase.

»