Apocalipsa 14 NTR

1. M-am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sion, și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scrise pe frunțile lor Numele Lui și Numele Tatălui Său.

2. Și am auzit un glas din Cer, ca vuietul multor ape și ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al kitharozilor care cântă la kitharele lor.

3. Ei cântau o cântare nouă înaintea tronului și înaintea celor patru ființe vii și a bătrânilor. Nimeni nu putea să învețe acea cântare, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ.

4. Aceștia sunt cei care nu s-au pângărit cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu și pentru Miel.

5. Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără cusur.

6. Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de vestit Evanghelia veșnică celor ce locuiesc pe pământ – oricărei națiuni, seminții și limbi, și oricărui popor.

7. El spunea cu glas tare: „Fiți temători de Dumnezeu și dați-I glorie, pentru că a sosit ceasul judecății Lui! Închinați-vă Celui Ce a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele!“.

8. Un alt înger, al doilea, a urmat, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, care a dat să bea din vinul pasiunii preacurviei lui tuturor națiunilor!“.

9. Un alt înger, al treilea, le-a urmat, zicând cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește un semn pe frunte sau pe mână,

10. va bea și el din vinul furiei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și sulf înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului.

11. Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei și chipului ei și cei ce primesc semnul numelui ei“.

12. Aici este răbdarea sfinților, a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus.

13. Am auzit un glas din Cer, zicând: „Scrie: fericiți sunt cei morți, cei care, de acum încolo, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de eforturile lor, căci faptele lor îi urmează“.

14. Apoi m-am uitat și iată că era un nor alb, iar pe nor ședea „cineva care era ca un fiu al omului“. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuțită.

15. Un alt înger a ieșit din Templu, strigându-i cu glas tare celui ce ședea pe nor: „Trimite secera ta și seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“.

16. Cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat.

17. Un alt înger a ieșit din Templul care este în Cer, având și el o seceră ascuțită.

18. Un alt înger, care are autoritate peste foc, a ieșit de la altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuțită, zicând: „Trimite secera ta ascuțită și culege ciorchinii de struguri ai viței pământului, pentru că strugurii ei sunt copți!“.

19. Îngerul și-a aruncat secera pe pământ, a cules vița pământului și i-a aruncat strugurii în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu.

20. Strugurii din teasc au fost călcați în picioare în afara cetății și, din teasc, a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii.