Apocalipsa 15 BVA
1. Am văzut apoi în cer un alt mare semn uimitor. L-am putut observa prin apariția a șapte îngeri. Fiecare dintre ei venea să aducă un dezastru. Acestea sunt ultimele șapte dezastre cu care urma să se termine mânia lui Dumnezeu.
2. Am văzut ceva care semăna cu o mare de sticlă amestecată cu foc; și am mai observat pe cei care au fost învingătorii animalului, ai imaginii lui și ai numărului care conținea numele lui. Acei oameni stăteau lângă marea de sticlă, având în mâini alăutele lui Dumnezeu.
3. Ei cântau cântecul lui Moise, sclavul lui Dumnezeu, și cântecul Mielului, zicând: „Doamne, Dumnezeule Omnipotent, ce faci Tu este extraordinar și grandios! Tu, Rege al națiunilor, lucrezi folosind metode cinstite și care promovează adevărul!
4. Doamne, oare cine își permite să nu se teamă de Tine și să nu glorifice numele Tău? Numai tu ești sfânt! Toate națiunile (lumii) vor veni și se vor închina înaintea Ta; pentru că Ți-ai revelat modul Tău (corect) de a face judecată!”
5. Apoi am privit și am văzut că în cer era deschis acel Templu care este „Cortul Declarației”.
6. Și din Templu au ieșit șapte îngeri. Fiecare dintre ei avea (de adus împotriva pământului) câte un dezastru. Ei erau îmbrăcați cu haine de in care străluceau; și aveau câte un brâu de aur în jurul pieptului.
7. Una dintre cele șapte ființe vii a dat fiecăruia dintre cei șapte îngeri câte un vas de aur plin cu mânia Dumnezeului care este viu pentru eternitate.
8. Templul s-a umplut de un fum care semnifica evidența gloriei și autorității lui Dumnezeu. Și nimeni nu putea să intre în Templu până nu se termină cele șapte dezastre aduse prin intermediul celor șapte îngeri.