Logo
🔍

Apocalipsa 21 BTF2015

«

1. Și am văzut un cer nou și un pământ nou; fiindcă cerul dintâi și pământul dintâi au trecut; și marea nu mai era.

2. Și eu, Ioan, am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborând de la Dumnezeu din cer, pregătită ca o mireasă înfrumusețată pentru soțul ei.

3. Și am auzit o voce tare din cer, spunând: Iată, tabernacolul lui Dumnezeu este cu oamenii, și el va locui cu ei și ei vor fi poporul lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor.

4. Și Dumnezeu va șterge fiecare lacrimă de la ochii lor; și nu va mai fi moarte, nici întristare, nici plângere, nici nu va mai fi durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.

5. Și cel ce ședea pe tron, a spus: Iată, eu fac toate lucrurile noi. Și mi-a spus: Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt adevărate și credincioase.

6. Și mi-a zis: S-a făcut. Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul. Eu îi voi da în dar celui însetat din izvorul apei vieții.

7. Cel ce învinge, va moșteni toate; și eu voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul meu.

8. Dar fricoșii și cei care nu cred și scârboșii și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.

9. Și a venit la mine unul dintre cei șapte îngeri, care aveau cele șapte potire pline cu cele șapte plăgi de pe urmă și a vorbit cu mine, spunând: Vino aici, îți voi arăta mireasa, soția Mielului.

10. Și m-a dus în duhul la un munte mare și înalt și mi-a arătat cetatea cea mare, Ierusalimul cel Sfânt, coborând din cer de la Dumnezeu,

11. Având gloria lui Dumnezeu; și lumina ei era asemenea celei mai prețioase pietre, asemenea pietrei de jasp, limpede precum cristalul;

12. Și avea un zid mare și înalt și avea douăsprezece porți, și la porți doisprezece îngeri și nume scrise pe ele, care sunt numele celor douăsprezece triburi ale copiilor lui Israel;

13. La răsărit trei porți, la nord trei porți, la sud trei porți, iar la apus trei porți.

14. Iar zidul cetății avea douăsprezece temelii și în ele numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.

15. Și cel ce vorbea cu mine avea o trestie de aur pentru a măsura cetatea și porțile ei și zidul ei.

16. Iar cetatea se întinde în patru colțuri și lungimea ei este tot atât ca lățimea; și a măsurat cetatea cu trestia, douăsprezece mii de stadii. Lungimea și lățimea și înălțimea ei sunt egale.

17. Și a măsurat zidul ei, o sută patruzeci și patru de coți, după măsura omului, adică a îngerului.

18. Și construcția zidului ei era de jasp; iar cetatea era de aur pur, asemenea sticlei transparente.

19. Și temeliile zidului cetății erau înfrumusețate cu toate felurile de pietre prețioase. Prima temelie era de jasp; a doua, safir; a treia, calcedonie; a patra, smarald;

20. A cincea, sardonix; a șasea, sardiu; a șaptea, crisolit; a opta, beril; a noua, topaz; a zecea, crizopras; a unsprezecea, hiacint; a douăsprezecea, ametist.

21. Și cele douăsprezece porți erau douăsprezece perle; fiecare dintre porți era dintr-o singură perlă; și strada cetății era aur pur, ca de sticlă transparentă.

22. Și nu am văzut templu în ea, fiindcă Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic și Mielul sunt templul ei.

23. Și cetatea nu are nevoie de soare nici de lună ca să strălucească în ea, fiindcă gloria lui Dumnezeu a luminat-o și Mielul este lumina ei.

24. Și națiunile celor salvați vor umbla în lumina ei; și împărații pământului își aduc gloria și onoarea în ea.

25. Și nicidecum porțile ei nu se vor închide ziua, căci acolo nu va fi noapte.

26. Și vor aduce gloria și onoarea națiunilor în ea.

27. Și nu va intra nicidecum în ea ceva care spurcă, nici ceva care lucrează urâciune, sau minciună, decât cei care sunt scriși în cartea vieții Mielului.

»