Apocalipsa 3 BIV2014
1. „Scrie-i la îngerul pe care, Biserica-n Sardes, îl are: „Iată ce zice, pentru tine, Cel care, șapte stele, ține Și șapte Duhuri care sânt Ale Părintelui Cel Sfânt: „Cunosc ce fapte ai făcut, Căci Eu, pe toate, le-am văzut. Îți merge vestea că trăiești, Cu toate că, de fapt, mort, ești.
2. Veghează dar, și întărește Ce a rămas – ce se vădește A fi pe moarte – căci îți zic, Precum că n-am găsit nimic – Din ce-ai făcut – desăvârșit, Atuncea când le-am cântărit, În fața Celui viu mereu, Care Îmi este Dumnezeu
3. Să-ți amintești ce ai primit Și ce anume-ai auzit! Te pocăiește și, să știi, Pe-acelea, bine, să le ții! De-acum, de n-ai să veghezi bine, Ca hoțul, voi veni la tine, Căci n-ai să știi ceasul în care, În casa ta, Eu voi apare.
4. Totuși, în Sardes e ceva, Pentru că se găsesc câțiva, Cari, hainele, nu și-au mânjit. Numai aceștia – negreșit – Vor fi cu Mine, împreună, Și haine albe au să-și pună, Fiindcă ei au arătat Că vrednici sunt, neîncetat.
5. Iată răsplata ce-o primește Acela care biruiește: În haine albe, o să fie El, îmbrăcat, pentru vecie. Din cartea vieții, n-am să șterg Numele Său, ci am să merg Ca să-l mărturisesc, mereu, Apoi, față de Tatăl Meu Și față de-un întreg popor, Cari este al îngerilor.”
6. Atent s-asculte omul care, Urechi, a dovedit că are, Ceea ce Duhul a rostit, Când, la Biserici, le-a vorbit.
7. Scrie-i la îngerul pe care, În Filadelfia, îl are Biserica, în frunte pus: „Iată ce a avut de spus, Cel Sfânt și Cel Adevărat, Cel care ține, ne-ncetat, Cheia lui David, Cel ce-nchide Și nimeni nu poate deschide, Acela care a deschis Și nimenea n-a mai închis:
8. „Cunosc ce fapte ai făcut, Pentru că Eu ți le-am văzut. Acuma dar, să iei aminte, Căci pusă-ți este, înainte, O ușă care-ți e deschisă Și nu mai poate fi închisă, De nimeni. Chiar de te-ai vădit Mic în putere, ai păzit Al Meu Cuvânt, neîncetat, Și nicicând, nu te-ai lepădat, Tăgăduind Numele Meu.
9. Iată, acuma, îți dau Eu, O parte dintre cei pe care, Satan, în sinagogă-i are, Care își spun că sunt Iudei, Dar mint, pentru că nu sunt. Ei, De-acuma, vor veni la tine, Ca la picioare-ți, să se-nchine, Și vor pricepe, negreșit, Ce mult, pe tine, te-am iubit.
10. Fiindcă tu ai arătat Că ai păzit, neîncetat, Cuvintele răbdării Mele, În clipele acelea grele, Când ceasul încercării vine, Te voi păzi și Eu, pe tine. Acela e un ceas anume, Ce va să vină peste lume, Să-ncerce oamenii ce sânt Pe fața-ntregului pământ.
11. Eu vin curând. Tu să veghezi, Necontenit, și să păstrezi Ceea ce ai, ca nu cumva, Să-ți ia cununa cineva.
12. Iată răsplata ce-o primește Acela care biruiește: Un stâlp, pe-acela, îl fac Eu, Al Templului lui Dumnezeu Și niciodată-apoi, din el, Nu va ieși omul acel; Iar Numele lui Dumnezeu, Pe el, atunci, am să-L scriu Eu. Am să mai scriu, de-asemenea, Și numele ce-l va avea Cetatea Lui – aceea care, Din ceruri o să se coboare Și care, precum bine știm, Va fi noul Ierusalim. De-asemenei, voi mai scrie Eu, În urmă, și Numele Meu, Și îl voi însemna anume – Atuncea – cu al Meu nou Nume.
13. Atent, s-asculte omul care, Urechi, a dovedit, că are, Ceea ce Duhul a rostit, Când, la Biserici, a vorbit.”
14. Scrie-i la îngerul pe care, În Laodiceea, îl are Biserica, în frunte, pus: „Iată ce a avut de spus, Cel care-i Amin, ne-ndoios, Cel ce e Martor credincios Și-adevărat, Cel ce-a-nceput Zidirea care s-a făcut De către Domnul Dumnezeu:
15. „Să afli dar, precum că Eu Cunosc ceea ce-ai făptuit. Nici rece nu ai fost găsit, Dar nici în clocot nu erai. Bine era, de te aflai Ori înghețat, ori clocotit!
16. Dar pentru că ai fost găsit, Ca fiind numai căldicel – Nici rece, dar nici cald defel – Am să te vărs, din gura Mea, Și n-am să te mai țin în ea.
17. Pentru că zici, neîncetat, „Iată, acuma sunt bogat Și nici o lipsă n-am simțit, Fiindcă m-am îmbogățit”, Nici nu te-ai mai uitat, în jos, Să vezi cât ești de ticălos, Că ești sărac, nenorocit, Și că ești orb și dezgolit.
18. Un sfat, îți dau, ia seama bine! Vino să cumperi, de la Mine, Aur curat, cari, negreșit, Prin foc ajuns-a curățit, Ca astfel să te-mbogățești. Vino, ca să îți târguiești Straiul cel alb și nepătat, Și-mbracă-te cu el, îndat’, S-ascunzi sub faldurile sale, Rușinea goliciunii tale. Și pentru ochii, ia-ți doctorie; Unge-i apoi – limpezi să fie – Căci numai astfel, vei putea, Cu claritate, a vedea.
19. Eu mustru și îi pedepsesc, Pe cei pe care îi iubesc. De râvnă, plin să te vădești De-acum, și să te pocăiești!
20. Iată dar, că la ușă-s Eu, Și bat în ea. Dacă al Meu Glas, îl aude cineva, Și dacă va veni, cumva, Să Îmi deschidă – și Mă lasă – Atuncea, voi intra în casă Și voi cina cu omu-acel, Iar el, cu Mine-n acest fel.
21. Iată răsplata ce-o primește Cel care-n urmă biruiește: Acela va ședea, mereu, Cu Mine, pe scaunul Meu, Pe cari îl am, pentru domnie, Așa cum Mi-a fost dat și Mie, Când biruință-am câștigat; Cu al Meu Tată, Eu am stat, Pe al Său jilț împărătesc, Pe scaunul Lui cel ceresc.
22. Atent, s-asculte omul care, Urechi, a dovedit că are, Ceea ce Duhul a rostit, Când, la Biserici, a vorbit.”