Logo
🔍

Apocalipsa 5 BVA

«

1. Am văzut apoi că în mâna dreaptă a Celui care stătea pe tron, era un sul de carte. Acesta fusese scris atât pe interior, cât și pe exterior; și avea șapte sigilii.

2. Am mai văzut un mare înger, care a strigat cu vocea lui: „Cine este capabil să rupă sigiliile și să desfacă sulul?”

3. Dar nimeni din cer, de pe pământ și de sub pământ nu a putut să desfacă sulul și să se uite în interiorul lui.

4. Atunci am plâns mult timp, pentru că nimeni nu fusese capabil să desfacă acel sul și să se uite în el.

5. Dar unul dintre acei bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Cel care a obținut victoria, este Leul care provine dintre descendenții lui Iuda; și are ca strămoș pe David! El poate să rupă cele șapte sigilii și să desfacă sulul!”

6. Când am privit, am văzut un Miel care părea să fi fost înjunghiat. El stătea în mijlocul tronului, înconjurat de cele patru ființe vii și de (acei douăzeci și patru de) bătrâni. Avea șapte coarne și șapte ochi – acestea însemnând (simbolic) cele șapte spirite ale lui Dumnezeu trimise pe tot pământul.

7. El a venit și a luat sulul din mâna dreaptă a Celui care stătea pe tron.

8. Când a luat Mielul acel sul, cele patru ființe vii și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut la pământ înaintea Lui. Fiecare avea câte o harpă și cupe de aur pline cu tămâie care reprezintă rugăciunile sfinților.

9. Toți aceștia cântau un nou cântec, zicând: „Tu meriți să iei sulul și să îi rupi sigiliile; pentru că ai fost înjunghiat. Și cu sângele Tău, ai răscumpărat oameni pentru Dumnezeu. Ei sunt din fiecare familie de popoare și de limbi ale pământului, provenind din orice națiune.

10. Ai făcut din ei un regat, le-ai dat calitatea de preoți pentru Dumnezeu; și vor guverna pe pământ!”

11. Am privit apoi în direcția din care auzeam venind sunetul unor voci; și am văzut mulți îngeri care înconjurau atât tronul, cât și pe cele patru ființe și pe bătrâni. Numărul acestor îngeri era de zece mii înmulțit cu zece mii și (alte) mii de mii…

12. Ei spuneau cu mare intensitate în vocea lor: „Mielul care a fost înjunghiat, merită să primească autoritate, bogăție, înțelepciune, forță, onoare, glorie și să fie lăudat!”

13. Apoi am auzit toate ființele care există în cer, pe pământ, sub pământ și în mare – zicând: „Lauda, onoarea, gloria și autoritatea să Îi fie recunoscute pentru eternitate Celui care stă pe tron și Mielului!”

14. Atunci cele patru creaturi vii au zis: „Amin!”; și acei (douăzeci și patru de) bătrâni au căzut la pământ și s-au închinat [Celui care este viu pentru eternitate].

»