Logo
🔍

Apocalipsa 8 BIV2014

«

1. „Când Mielu-a rupt pecetea care A șaptea e, la numărare, Cerul, în liniște-a rămas, Cam jumătate dintr-un ceas.

2. Deodat’, apoi, au apărut Cei șapte îngeri. I-am văzut Și știu precum că ei, mereu, În față-I stau, lui Dumnezeu. Îndată după ce-au sosit, Ei șapte trâmbițe-au primit.

3. Alt înger mi s-a arătat Și, spre altar, s-a îndreptat. Cădelnița ce o avea, A fi de aur, se vădea. În fața lui, când a sosit, Tămâie multă a primit, Ca s-o aducă pe altar, Și să-nsoțească acel dar, Cu rugile cari, ne-ncetat, De la cei sfinți s-au înălțat. Toate aceste-au fost aduse Și, pe altar, au fost depuse. În fața jilțului cel mare, Altarul, al său loc, și-l are – Iar după cum am observat – Din aur, el este lucrat.

4. Fumul tămâiei ce-o avea Îngeru-n mâini, se unduia Blând și plăcut, urcând mereu, Pân’ a ajuns la Dumnezeu, Purtând ușor, pe al său nor, Și rugăciunea sfinților.

5. Apoi, pe înger, l-am văzut, Cum, din altar, el și-a umplut, Cădelnița, cu foc apoi. Sfârșind, se-ntoarse înapoi, Cu focul din altar luat, Și, pe pământ, l-a aruncat. Pe loc, atuncea, s-au stârnit Tunete, glasuri, și-au ieșit Fulgere mari. Apoi, de-ndat’, Pământul s-a cutremurat.

6. Cei șapte îngeri, cari aveau Trâmbițe-n mâini, se pregăteau, De a sufla, curând, din ele; Șapte sunt trâmbițele-acele.

7. Când primul înger a sunat Din trâmbiță, s-a arătat O grindină înfricoșată, Cu foc și sânge-amestecată. Aceasta-ndată a căzut Peste pământ, și am văzut Că o treime din pământ Și din copacii care sânt Pe-ntinsul său, din iarba care, Pe ale lui câmpii, răsare, Arse au fost, atunci, pe loc, De către grindina de foc.

8. Al doilea înger a sunat Din trâmbiță, și-am observat Ceva, ca și un munte mare, De foc, că se aruncă-n mare. A treia parte – am văzut – Din apa ei, că s-a făcut Ca sângele și, negreșit,

9. Din astă pricină-au pierit – Din vietățile din mare – A treia parte, după care, Corăbiile-n larg aflate, De valuri, fost-au înecate. Cele care s-au scufundat, Tot o treime-au însemnat.

10. Al treilea înger a venit Să sufle-n trâmbiță, grăbit. Când el din trâmbiță-a sunat, O mare stea s-a arătat, Arzând ca o făclie mare. Ea a căzut peste izvoare Și peste râuri, și-a lovit A treia parte, negreșit.

11. Steaua, „Pelin”, este chemată, Și ea a prefăcut îndată, Apele-n care a căzut, Doar în pelin. Eu am văzut, Că au pierit mulți oameni care Băut-au apele amare.

12. Din trâmbița ce o avea, Când îngerul al patrulea A răsunat, a fost lovit Soarele, cari s-a înnegrit Pe o treime-apoi, din el. Cu luna, s-a-ntâmplat la fel; Cu stelele, de-asemenea. Lumina zilei nu avea, Puterea de la început; Cu o treime, a scăzut, Iar noaptea și ea se arată Că este mai întunecată.

13. Atent, când iarăș’ m-am uitat, Un vultur, eu am observat, Pe bolta cerului zburând, Și, cu puternic glas, strigând: „Vai, de cei care locuiesc, Azi, pe pământ, căci îi pândesc Necazurile, pas cu pas. Trei îngeri încă-au mai rămas. Ei trebuie să se adune Și-apoi, din trâmbițe, să sune.”

»