Logo
🔍

Romani 16 BTF2015

«

1. Și vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este servitoare a bisericii care este în Chenchreea;

2. Ca să o primiți în Domnul, așa cum se cuvine sfinților, și să o ajutați în orice lucru ar avea nevoie de voi; fiindcă și ea a fost sprijinitoarea multora și de asemenea a mea.

3. Salutați pe Priscila și pe Aquila, ajutoarele mele în Cristos Isus,

4. Care și-au riscat gâtul pentru viața mea; cărora le aduc mulțumire nu numai eu, dar și toate bisericile neamurilor.

5. Tot așa, salutați biserica ce este în casa lor. Salutați pe Epenet, preaiubitul meu, care este primul rod al Ahaiei pentru Cristos.

6. Salutați pe Maria, care a muncit mult pentru noi.

7. Salutați pe Andronic și pe Iunia, rudele mele și părtașii mei de închisoare, care sunt cu vază printre apostoli, care de asemenea au fost în Cristos înaintea mea.

8. Salutați pe Amplias, preaiubitul meu în Domnul.

9. Salutați pe Urban, ajutorul nostru în Cristos, și pe Stache, preaiubitul meu.

10. Salutați pe Apele, aprobat în Cristos. Salutați pe cei din casa lui Aristobul.

11. Salutați pe Ierodion, ruda mea. Salutați pe cei din casa lui Narcis care sunt în Domnul.

12. Salutați pe Trifena și Trifosa, care muncesc în Domnul. Salutați pe Persida, preaiubita, care a muncit mult în Domnul.

13. Salutați pe Ruf, cel ales în Domnul, și pe mama lui, și a mea.

14. Salutați pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermas, pe Patroba, pe Hermes și pe frații care sunt cu ei.

15. Salutați pe Filolog și pe Iulia, pe Nereu și pe sora lui, pe Olimp și pe toți sfinții care sunt cu ei.

16. Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. Bisericile lui Cristos vă salută.

17. Dar fraților, vă implor să însemnați pe cei ce fac dezbinări și poticniri contrare doctrinei pe care voi ați învățat-o, și ocoliți-i.

18. Fiindcă toți cei ce sunt astfel nu servesc Domnului nostru Isus Cristos, ci pântecelui lor; și prin cuvinte bine alese și vorbiri plăcute, înșală inimile celor creduli.

19. Fiindcă ascultarea voastră este cunoscută printre toți. De aceea mă bucur de voi; dar totuși doresc să fiți înțelepți referitor la ce este bine și inocenți referitor la rău.

20. Și Dumnezeul păcii va zdrobi pe Satan sub picioarele voastre în curând. Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi. Amin.

21. Vă salută Timotei, conlucrătorul meu; și Luciu și Iason și Sosipater, rudele mele.

22. Vă salut în Domnul, eu Terțiu, cel ce a scris epistola.

23. Vă salută Gaiu, gazda mea și a întregii biserici. Vă salută Erast, vistiernicul cetății și Quart, un frate.

24. Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi toți. Amin.

25. Iar aceluia care poate să vă întărească conform evangheliei mele și predicării lui Isus Cristos, conform revelării misterului care a fost ținut în taină de la începerea lumii,

26. Dar acum este arătat și prin scripturile profeților, conform poruncii Dumnezeului cel veșnic, făcut cunoscut pentru toate națiunile, spre ascultarea credinței,

27. A singurului Dumnezeu înțelept fie gloria, prin Isus Cristos, pentru totdeauna. Amin.