Logo
🔍

Romani 3 VBRC2020

« Privilegiile iudeilor nu sunt un avantaj

1. Așadar, care este privilegiul iudeului sau care este utilitatea circumcíziei?

2. Este mare în toate privințele. Mai întâi pentru că lor le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu.

3. Și ce dacă unii au fost infideli? Oare infidelitatea unora anulează fidelitatea lui Dumnezeu?

4. Nicidecum! Dumnezeu este vrednic de crezare, pe când orice om este mincinos, după cum este scris: „Ca să fii găsit drept în cuvintele tale și să ieși învingător atunci când ești judecat”.

5. Dar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce să zicem? Oare este nedrept Dumnezeu când își arată mânia? Vorbesc ca om.

6. Nicidecum! Atunci, cum va judeca Dumnezeu lumea?

7. Dar dacă prin minciuna mea [se arată] cu prisosință adevărul lui Dumnezeu spre gloria lui, atunci de ce mai sunt judecat ca păcătos?

Nimeni nu-i drept

8. Atunci să facem oare cele rele ca să rezulte cele bune, așa cum ne bârfesc unii și ne acuză că noi am fi spus? Condamnarea lor este dreaptă.

9. Și atunci? Avem noi vreun privilegiu? Nicidecum! Căci după cum am arătat mai înainte, și iudeii, și grecii sunt sub păcat,

10. după cum este scris: „Nu este drept nici măcar unul.

11. Nu este nimeni înțelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu.

12. Toți au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul.

13. Gâtlejul lor este un mormânt deschis, cu limbile lor înșală, venin de viperă [iese] de pe buzele lor.

14. Gura lor e plină de blestem și amărăciune.

15. Sunt sprinteni de picioare la vărsare de sânge.

16. Ruină și nenorocire e pe drumurile lor

17. și calea păcii nu o cunosc.

18. Înaintea ochilor lor nu există frică de Dumnezeu”.

19. Dar noi știm că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu,

Justificarea prin credință

20. așa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoașterea păcatului.

21. Acum însă, dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii, fiind mărturisită de Lege și de Profeți,

22. acea dreptate a lui Dumnezeu care [vine] prin credința în Isus Cristos pentru toți aceia care cred, căci nu este deosebire.

23. De fapt, toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu,

24. dar sunt justificați în mod gratuit prin harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus.

25. Pe acesta Dumnezeu l-a pus ca jertfă de ispășire pentru ca, prin credința în sângele său, să-și arate dreptatea trecând cu vederea păcatele din trecut

26. în timpul îngăduinței lui Dumnezeu, ca să arate dreptatea lui în timpul de acum, așa încât să fie drept și să-l justifice pe cel care crede în Isus.

27. Unde este, așadar, [motivul] de laudă? Este exclus! Prin care Lege? A faptelor? Nicidecum, ci prin Legea credinței.

28. Căci noi credem că omul este justificat prin credință, fără faptele Legii.

29. Sau este Dumnezeu numai al iudeilor? Nu și al păgânilor? Ba da, și al păgânilor,

30. pentru că unul este Dumnezeul care justifică pe cel circumcis din credință și pe cel necircumcis prin credință.

31. Desființăm deci Legea prin credință? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea.

»