Romani 4 VBRC2020

1. Așadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup?

2. Căci dacă Abrahám ar fi fost justificat din fapte, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu.

3. De fapt, ce spune Scriptura? „Abrahám a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat [aceasta] ca justificare”.

4. Dar celui care lucrează, salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie.

5. Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel nelegiuit, credința lui i se consideră ca justificare.

6. La fel, Davíd îl numește fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte:

7. „Fericiți cei cărora le sunt iertate nelegiuirile și cărora le sunt acoperite păcatele.

8. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul”.

9. Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credința ca justificare”.

10. Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.

11. El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credința pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumciși, ca să li se considere și lor justificarea,

12. și părintele circumcíziei pentru cei care [provin] din circumcízie, dar și al celor care merg pe urmele credinței părintelui nostru Abrahám, pe care a avut-o pe când era necircumcis.

13. Căci promisiunea că va deveni moștenitorul lumii i-a fost făcută lui Abrahám și descendenței lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credință.

14. De fapt, dacă moștenitorii ar fi prin Lege, credința ar deveni inutilă, iar promisiunea ar fi anulată.

15. De fapt, Legea produce mânie. În schimb, unde nu este lege, nu este nici încălcarea ei.

16. De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credință, ca să fie din har și ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendența: nu numai pentru cel care [provine] din Lege, ci și pentru cel care [provine] din credința lui Abrahám, care este părintele nostru, al tuturor –

17. după cum este scris: „Te-am pus părinte al multor neamuri” – înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viață celor morți și cheamă la ființă cele ce nu sunt.

18. Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi descendența ta”.

19. Și, fără a slăbi în credință, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – și nici la sânul neroditor al Sárei,

20. n-a șovăit cu neîncredere, ci, în fața promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credință dând glorie lui Dumnezeu,

21. convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o și împlinească.

22. Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare.

23. Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el,

24. ci va fi considerat și pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morți pe Domnul nostru Isus [Cristos],

25. care a fost dat [la moarte] pentru greșelile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificați.