Romani 4 VDCL

1. Deci ce vom zice că a aflat după carne Avraam strămoșul nostru?

2. Căci dacă Avraam a fost îndreptățit din fapte, are cuvânt de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

3. Căci ce zice scriptura? Și Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s‐a socotit ca dreptate.

4. Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca din har, ci ca o datorie.

5. Iar celui ce nu face fapte dar crede în cel ce îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește dreptate.

6. După cum și David rostește fericirea omului, căruia Dumnezeu îi socotește dreptate fără fapte:

7. zicând: Fericiți sunt aceia ale căror nelegiuiri au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite.

8. Fericit este bărbatul al cărui păcat nu‐l va socoti Domnul.

9. Fericirea aceasta deci este rostită oare peste tăierea împrejur sau și peste netăierea împrejur? Căci zicem: Lui Avraam credința i s‐a socotit ca dreptate.

10. Deci cum s‐a socotit? Când era el în tăiere împrejur sau în netăiere împrejur? Nu în tăiere împrejur, ci în netăiere împrejur.

11. Și a primit semnul tăierii împrejur ca o pecete a dreptății credinței pe care o avea când era în netăiere împrejur, ca el să fie tatăl tuturor celor ce sunt în netăiere împrejur, dar cred, spre a li se socoti și lor dreptatea

12. și ca să fie tată al tăierii împrejur pentru aceia care nu numai sunt din tăierea împrejur, dar și umblă pe urmele credinței tatălui nostru Avraam pe care o avea când era în netăiere împrejur.

13. Căci nu prin lege a fost făgăduința către Avraam sau către sămânța lui, că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea din credință.

14. Căci dacă cei ce sunt din lege sunt moștenitori, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată.

15. Căci legea lucrează mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.

16. De aceea ea este din credință ca să fie după har; pentru ca făgăduința să fie temeinică pentru toată sămânța; nu numai pentru cea care este din lege, ci și pentru cea care este din credința lui Avraam, care este tată al nostru al tuturor,

17. (după cum este scris: Te‐am pus tată al multor neamuri) înaintea aceluia pe care l‐a crezut, adică Dumnezeu, care dă viață celor morți și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi.

18. El, împotriva nădejdii, a crezut cu nădejde, ca să ajungă tată al multor neamuri după zicerea: Așa va fi sămânța ta.

19. Și nefiind slab în credință, nu s‐a uitat la trupul său însuși, care era ca mort, (fiind cam de o sută de ani), nici la pântecele Sarei care era ca mort,

20. și uitându‐se la făgăduința lui Dumnezeu, n‐a șovăit prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu,

21. și deplin încredințat că, ceea ce a făgăduit este puternic să și facă.

22. De aceea i s‐a și socotit ca dreptate.

23. Și nu s‐a scris numai pentru el că i s‐a socotit;

24. ci și pentru noi cărora ni se va socoti, noi care credem în acela care a sculat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru,

25. care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost sculat pentru îndreptățirea noastră.