Logo
🔍

Romani 5 BVA

«

1. Deci pentru că am fost considerați corecți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Stăpânul nostru Isus Cristos.

2. Am avut acces la acest har prin credință, datorită Lui; și ne manifestăm bucuria, având speranța că vom beneficia de gloria lui Dumnezeu.

3. Și acestea nu sunt singurele implicații (ale acceptării noastre). Noi putem să ne bucurăm chiar și în dificultățile prin care trecem, știind că ele produc răbdare.

4. Apoi, răbdarea aduce confirmarea (lui Dumnezeu despre caracterul nostru), iar această confirmare produce în noi speranța

5. care nu ne dezamăgește, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Spiritul Sfânt care ne-a fost oferit.

6. Atunci când noi eram fără ajutor, Cristos a murit la momentul oportun pentru cei păcătoși.

7. Ca o excepție, se poate întâmpla ca cineva să moară pentru un om corect; apoi, ar mai fi posibil ca și pentru un om bun să își sacrifice viața cineva.

8. Dar Dumnezeu Își demonstrează dragostea pe care o are față de noi prin faptul că atunci când noi eram (nu corecți sau buni, ci) păcătoși, Cristos a murit pentru noi.

9. Deci, acum, când suntem deja considerați corecți prin (efectul pe care îl are) sângele Său, vom fi salvați prin El de mânia lui Dumnezeu.

10. Și dacă atunci când eram dușmani ai lui Dumnezeu am fost împăcați cu El prin moartea Fiului Său, acum suntem mult mai justificați să fim salvați prin viața Lui.

11. În plus, noi ne bucurăm în Dumnezeu prin Stăpânul nostru Isus Cristos, prin care am primit împăcarea (cu Tatăl).

12. Păcatul a intrat în lume printr-un singur om; și odată cu apariția păcatului, a intrat în lume și moartea. Pentru că toți oamenii au păcătuit, ea a ajuns astfel să îi domine pe toți.

13. Desigur, păcatul existase în lume chiar și înainte de promulgarea legii (mozaice). Dar atât timp cât o asemenea lege nu există, păcatul nu este luat în considerare.

14. Totuși, moartea și-a produs efectul începând cu Adam și până în vremea lui Moise. Ea i-a afectat chiar și pe cei care nu păcătuiseră încălcând aceeași lege pe care a încălcat-o Adam. Desigur, el este un prototip al Celui care urma să vină.

15. Dar darul (lui Dumnezeu oferit prin Cristos) nu se aseamănă cu greșeala (lui Adam). Vreau să spun că dacă greșeala unui singur om a adus moartea pentru mulți alții, harul lui Dumnezeu și darul oferit de acest har într-un singur Om, a fost dat într-un mod mult mai abundent pentru mulți oameni.

16. Acest dar nu provine prin acel om care a păcătuit; pentru că după ce a greșit el, a urmat verdictul care a adus condamnarea. Ci darul a venit mai târziu, după comiterea multor păcate; și a oferit achitarea pentru ele.

17. Dacă moartea a avut dreptul să domine (lumea) printr-un singur om din momentul în care el a greșit, cei care primesc abundența harului și darul care îi face (să fie considerați) corecți, vor guverna cu o forță superioară (morții) tot prin Unul singur care este Isus Cristos.

18. Deci greșeala unui singur om a adus condamnarea pentru toți ceilalți. În mod asemănător, în urma unei singure fapte care satisface dreptatea (divină), a fost luată decizia care oferă tuturor posibilitatea de a fi iertați, în vederea acceptării lor ca oameni corecți. Iar acest statut le asigură viața.

19. Și după ce neascultarea unui singur om i-a făcut păcătoși pe toți ceilalți, ascultarea unui singur Om îi va face corecți pe mulți.

20. Apariția legii (mozaice) a înmulțit păcatul. Dar acolo unde s-a multiplicat păcatul, harul a devenit mult mai abundent decât el!

21. Și astfel, după ce păcatul guvernase producând moartea, a venit harul. El guvernează oferind(u-ne) statutul de om corect (în relația cu Dumnezeu) care asigură viața eternă prin Isus Cristos, Stăpânul nostru.

»