Romani 9 BVA

1. Vă spun adevărul ca unul care este în Cristos; și El știe că nu mint. În plus, conștiința mea luminată de Spiritul Sfânt, îmi este ca un martor care confirmă ce vă voi spune acum.

2. Să știți că am o mare întristare și o permanentă durere în inimă.

3. Această stare îmi este provocată când mă gândesc la frații mei, adică la oamenii din propriul meu popor. Prefer să fiu eu personal anatemizat sau despărțit de Cristos în locul lor…

4. Desigur, mă refer la poporul Israel. Oamenii acestui popor sunt cei care au înfierea, gloria, legămintele, legea (mozaică), sistemul de închinare (prevăzut de această lege); și sunt beneficiarii promisiunilor.

5. Tot acești oameni au ca strămoși patriarhii din care provine Cristos – Cel care este Stăpân peste toate lucrurile, în calitate de Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna.

6. Nu vreau să accept posibila concluzie conform căreia Cuvântul lui Dumnezeu și-ar fi pierdut valabilitatea. În realitate, nu toți cei care provin din strămoși evrei, aparțin în mod real poporului Israel;

7. ci numai unii dintre descendenții lui Avraam sunt copii ai lui. Și, de fapt, așa i s-a și spus: „Urmașii tăi vor fi (considerați) aceia care vor proveni din Isaac.

8. Acest lucru înseamnă că nu toți cei care descind fizic din Avraam, sunt automat copiii lui Dumnezeu; ci sunt considerați astfel doar aceia care sunt urmașii proveniți din (acea) promisiune (cu privire la Isaac).

9. Această promisiune a fost formulată astfel: «Anul viitor, voi reveni la tine; și atunci, Sara va avea un fiu.»

10. S-a întâmplat ceva asemănător și cu Rebeca. Ea a conceput doi gemeni numai cu patriarhul nostru Isaac.

11. Și chiar dacă acei băieți încă nu se născuseră, i s-a făcut o promisiune înainte ca ei să fi făcut ceva bine sau rău. S-a întâmplat așa pentru ca decizia lui Dumnezeu cu privire la ei să fie pusă în aplicare nu în baza faptelor lor, ci din cauza Celui care a luat această decizie conform planului Său.

12. Astfel, i s-a spus Rebecăi: «Cel mai mare dintre ei va fi sclavul celui mai mic.»

13. Și această afirmație este în concordanță cu textul care spune: «L-am iubit pe Iacov, dar pe Esau l-am urât.»

14. Acum, să concluzionăm oare spunând că Dumnezeu este nedrept? Nu!”

15. De fapt, chiar și lui Moise i-a spus (El): „Voi fi binevoitor cu oricine voi dori Eu să beneficieze de bunătatea Mea; și voi decide să am milă de cine vreau Eu.”

16. Deci aceasta este situația în care decizia lui Dumnezeu de a acorda cuiva mila Sa, nu depinde de dorința acelui om sau de ce face el.

17. În Scriptură citim că Dumnezeu i-a zis faraonului: „Te-am ridicat (în această funcție) ca să Îmi demonstrez forța; și astfel, numele Meu să fie proclamat pe tot pământul.”

18. Deci Dumnezeu manifestă milă față de cine vrea El; și dacă dorește să facă pe cineva insensibil, îl „împietrește”.

19. Acum, este posibil ca tu să întrebi: „Dacă aceasta este situația, atunci cum se mai justifică punerea sub acuzație a cuiva (făcută de Dumnezeu) când, de fapt, ea este inevitabil determinată de planul Său deja conceput?”

20. Dar cine ești tu, omule, ca să îți permiți contestarea deciziilor lui Dumnezeu? Oare va protesta vasul în fața olarului, zicându-i „De ce m-ai făcut așa?”?

21. Sau oare nu are olarul dreptul ca din același bulgăre de pământ să facă atât un vas pentru ocazii speciale, cât și unul pentru uzul obișnuit?

22. Dorind să Își reveleze mânia pentru ca oamenii să Îi vadă (și să Îi conștientizeze) autoritatea, Dumnezeu a avut totuși răbdare, suportând niște „vase” pe care Se mâniase și care erau făcute ca să fie distruse. Oare ce concluzie rezultă din acest fapt?

23. Și ce am putea spune apoi având în vedere faptul că Dumnezeu a decis să Își reveleze bogăția gloriei Sale față de niște „vase” cărora să le acorde milă și care sunt pregătite (de El) pentru glorie?

24. Între cei din această categorie, suntem și noi. Și am fost chemați de El nu numai dintre iudei, ci și dintre celelalte națiuni.

25. Acest lucru a fost spus prin profetul Osea. Textual, citim: „Voi numi popor al Meu pe acela care nu avusese acest statut; și voi numi iubită pe aceea pe care nu o iubisem.

26. Iar afirmația «Nu sunteți poporul Meu!» va fi înlocuită cu aceea care îi declară pe oameni «Fiii Dumnezeului Celui viu.»”

27. La rândul lui, Isaia strigă despre Israel astfel: „Chiar dacă israelienii vor fi atât de mulți ca particulele care formează nisipul mării, numai câțiva vor fi salvați.

28. Iahve va executa rapid și în mod complet sentința pe care a formulat-o împotriva celor care locuiesc pământul.”

29. Tot Isaia mai profețise astfel: „Dacă Omnipotentul Dumnezeu nu ne-ar fi lăsat (câțiva) descendenți, am fi devenit ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora!”.

30. Constatăm deci că celelalte națiuni care nu au urmărit dreptatea, au primit-o! Desigur, vorbesc despre acea dreptate care se primește prin credință.

31. Dar (în același timp), Israel care urmărea (să obțină) dreptatea în baza respectării unei legi, nu a reușit să se conformeze ei.

32. De ce au falimentat (iudeii)? Pentru că nu au urmărit să obțină acea dreptate prin credință, ci prin faptele lor. Astfel, evreii „s-au împiedicat” de acea „Piatră” care a fost considerată o dificultate pentru ei.

33. Despre acest fapt profețise Isaia, zicând: „Să știți că pun în Sion o Piatră de care oamenii se vor împiedica; și ea va fi o Stâncă ce le va determina căderea. Dar cel care va crede în El, nu va fi făcut de rușine.”