Cântarea Cântărilor 5 BVA
1. „Sora mea, mireasa mea, am venit în grădina mea. Mi-am adunat uleiurile parfumate și aromele. Mi-am mâncat fagurul cu miere, mi-am băut vinul și laptele. Mâncați, prieteni, și voi; și beți! Îndrăgostiților, îmbătați-vă de dragoste!”
2. „Adormisem. Dar inima nu îmi dormea. Atunci am auzit vocea iubitului meu care bătea (la ușă): «Deschide-mi, sora mea, draga mea, porumbița mea fără niciun defect! Capul îmi este acoperit de rouă și părul îmi este plin de umezeala nopții.»
3. «Tocmai m-am dezbrăcat de haină! Să mă îmbrac din nou? Tocmai mi-am spălat picioarele! Să mi le murdăresc încă o dată?»
4. Iubitul meu și-a întins mâna prin locul unde se deschide fereastra; și atunci din interiorul meu am început să îl doresc.
5. M-am sculat să deschid iubitului meu; și de pe mâna mea se prelingea smirnă, iar de pe degetele mele ea picura pe mânerele ușii…
6. Am deschis iubitului meu! Dar el se întorsese și (deja) plecase… Sufletul meu se aprinsese atunci când îmi vorbise. L-am căutat, dar nu l-am găsit. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns.
7. M-au întâlnit patrulele care înconjurau orașul. Acestea m-au lovit și m-au rănit. Cei care păzesc zidurile, mi-au luat voalul…”
8. „Vă implor, fiice ale Ierusalimului: dacă-l găsiți pe iubitul meu, ce îi veți spune? Să îi spuneți că sunt bolnavă de iubirea lui!”
9. „Tu, care ești cea mai frumoasă dintre femei, spune-ne prin ce anume este special iubitul tău față de alți iubiți? Ce are iubitul tău mai mult decât alții, pentru ca tu să ne implori astfel?”
10. „Iubitul meu este alb și îmbujorat, unic între zeci de mii!
11. Capul lui este (ca de) aur pur; pletele lui sunt (ca niște) valuri și negre ca pana corbului!
12. Ochii lui sunt ca porumbeii de lângă izvoarele de apă, scăldați în lapte și așezați ca rubinele!
13. Obrajii lui sunt ca straturile de plante frumos mirositoare care își degajă parfumurile. Buzele lui sunt (ca niște) crini din care smirna curge încet.
14. Mâinile lui sunt (ca niște) inele de aur, decorate cu crisolit. Corpul lui este (ca) de fildeș lustruit, decorat cu safire.
15. Picioarele îi sunt (ca niște) coloane de marmură așezate pe un postament de aur pur. Arată ca Libanul; și este unic asemenea cedrilor (lui).
16. Gura îi este atât de dulce! Și întreaga lui ființă este superbă! Fiice ale Ierusalimului, așa este iubitul meu; așa este dragul meu!”