Cântarea Cântărilor 8 BIV2014

1. „O, dacă frate, te-aș avea! Dacă și tu, de mama mea Erai ținut, la sânii ei Din care laptele să-l bei, De câte ori, când aș veni Și-n uliță te-aș întâlni, Te-aș săruta, căci nimenea, Atunci, de rău, nu m-ar ținea.

2. Apoi, cu tine eu m-aș duce. La a mea mamă te-aș aduce Și la învățătura ei. Atuncea, eu ți-aș da să bei Un vin ales, mirositor, Precum și mustu-mbietor – Cu-al său buchet fin și plăcut – Pe cari din rodii l-am făcut.

3. Stânga, sub cap, să mi-o așeze, Iar dreapta-i să mă-mbrățișeze!”

4. „Vă rog, pe voi – fiice pe care, Ierusalimul meu le are – Să nu cumva, voi să stârniți Iubirea și să n-o treziți, Din somn – luați dar, seama bine – Până când, singură, ea vine.”

5. Dar cine ar putea să fie Cea care suie, din pustie? De-al ei iubit, se sprijinește Și-n felu-acesta îi vorbește: „Iată, sub măr eu te-am trezit. Acolo fost-ai zămislit De mama ta, căci te-a făcut Acolo unde te-ai născut.”

6. „Pecete, pune-mă a sta Pe brațul și inima ta, Pentru că dragostea e mare Și-asemeni morții, e de tare; Iar gelozia ațâțată, Apare neînduplecată. Ca locuința morților E al ei jar, mistuitor Precum e jarul focului – E-o flacără a Domnului.

7. De ape mari, de-ar fi cuprinsă Iubirea, n-o să fie stinsă. Chiar râuri peste ea de-ar trece, Nu vor putea să o înece. Chiar dacă omul dăruiește Averea ce-o agonisește, Pentru iubire, n-ar putea Decât dispreț de a avea.

8. Încă o soră am avut, Ai cărei sâni nu au crescut, Căci este mică sora mea. Ce ne vom face noi, cu ea, În ziua când au să sosească Cei care vin să o pețească?”

9. „Dacă e zid, o să zidim Zimți de argint, să o gătim. Dacă e ușă, atunci noi, Ca pe o scândură apoi – Care din cedru s-a cioplit – O s-o întindem, negreșit.”

10. Eu sunt un zid, iar sânii mei, Ca niște turnuri îmi sunt ei. De ochii lui am fost privită Și-am fost apoi, asemuită Cu una care, negreșit, Pace, în urmă, a găsit.”

11. „Avut-a Solomon o vie, La Bal-Hamon și în chirie A dat-o unor păzitori. Din rodul ei, ăști lucrători O dare-avut-au de plătit, Ce în argint s-a socotit. O mie e, de fiecare – Luată-n sicli – acea dare.”

12. „Dar via ce a mea era, Doar pentru mine-o voi păstra. Hei, Solomon, să iei o mie De sicli, pentru a ta vie, Și două sute pentru cei Care păzesc roadele ei!”

13. Hei, tu acela care ești Cel ce-n grădini doar locuiești, Niște prieteni, iată, vor Să-și plece-acum urechea lor, La glasul tău. Binevoiește Acuma dar, și îmi vorbește!”

14. „Hai, vino repede, căci eu Te-aștept aici, iubitul meu! Aleargă iute, bunăoară, La fel ca și o căprioară. Ca și un pui de cerb apoi, Saltă și vino înapoi. Treci peste munți ce răspândesc Miresme, și ne despărțesc!”