Cântarea Cântărilor 8 BTF2015
1. O, de ai fi fost ca fratele meu, care a supt sânii mamei mele! Când te-aș găsi afară, te-aș săruta; da, nu aș fi disprețuită.
2. Te-aș conduce și te-aș aduce în casa mamei mele, care m-ar învăța: Te-aș face să bei din vinul înmiresmat din sucul rodiei mele.
3. Mâna lui stângă să fie sub capul meu și mâna lui dreaptă să mă îmbrățișeze.
4. Vă poruncesc fiicelor Ierusalimului, nu stârniți nici nu treziți iubirea mea, până când îi place lui.
5. Cine este aceasta care vine din pustie, sprijinindu-se pe preaiubitul ei? Te-am ridicat de sub măr; acolo mama ta te-a adus pe lume; acolo te-a adus pe lume cea care te-a născut.
6. Pune-mă ca un sigiliu pe inima ta, ca un sigiliu pe brațul tău; căci dragostea este puternică precum moartea; gelozia este crudă precum mormântul; cărbunii ei sunt cărbuni de foc, cu o flacără foarte fierbinte.
7. Multe ape nu pot stinge dragostea, nici potopurile nu o pot îneca; dacă un om și-ar da toată averea casei lui pentru dragoste, ar fi în întregime disprețuită.
8. Avem o soră mică ce nu are sâni; ce vom face pentru sora noastră în ziua când se va vorbi pentru ea?
9. Dacă ea ar fi zid, am zidi peste ea un palat din argint; și dacă ar fi ușă, am închide-o cu scânduri de cedru.
10. Eu sunt zid și sânii mei ca turnuri; atunci am fost în ochii lui ca una care a găsit favoare.
11. Solomon a avut o vie la Baal-Hamon; el a arendat via unor păzitori; fiecare trebuia să aducă pentru rodul acesteia o mie de arginți.
12. Via mea, care este a mea, este înaintea mea; o mie să fie pentru tine, Solomon, iar două sute pentru cei ce păzesc rodul ei.
13. Tu care locuiești în grădini, însoțitorii dau ascultare vocii tale; fă-mă să o aud.
14. Grăbește-te, preaiubitul meu, și fii precum o căprioară sau un tânăr căprior pe munții de mirodenii.