Zaharia 1 BIV2014

1. Luna a opta se făcea Și-al doilea an se dovedea De când ajunse, la domnie, Dariu ca așezat să fie, Când – din înaltul cerului – Veni Cuvântul Domnului, La Zaharia, la cel care, Pe Berechia, tată-l are Și-apoi pe Ido, căci proroc Al Domnului, în acel loc, Se dovedise a fi el. Cuvântul zise-n acest fel:

2. „Iată că Domnu-i supărat! Pe-ai voști’ părinți, S-a mâniat!

3. Le spune dar: „Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-l are, În acest fel a cuvântat: „Veniți la Mine, de îndat’, Pentru că doar astfel, apoi, Am să Mă-ntorc și Eu, la voi.”

4. Nu fiți precum sunt cei pe care, Al vost’ popor părinți îi are, La cari, ‘nainte, au venit Prorocii și-astfel le-a vorbit: „Iată ce-a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Vă-ntoarceți din căile-acele, Din ale voastre fapte rele!” Însă ei nu M-au ascultat Și nici aminte n-au luat La ceea ce le-am poruncit, Atuncea când Eu le-am vorbit.”

5. „Unde-s acum acei pe care, Al vost’ popor, părinți, îi are? Prorocii ar fi izbutit, Veșnic, apoi, să fi trăit?

6. Totuși, cuvintele rostite, Poruncile orânduite Pe care Eu le-am dăruit Prorocilor ce M-au slujit, Nu i-au atins pe-acei pe care, Al vost’ popor, părinți, îi are? Atunci, ei s-au întors ‘napoi Și-n acest fel au zis apoi: „Domnul oștirii ne-a făcut Precum a spus de la-nceput, Căci după fapte, numai, are A-i răsplăti la fiecare!”

7. Nu apucase să apună, Încă, a unsprezecea lună, Căci douăzeci și patru zile Trecut-au din ale ei file. A unsprezecea lună-aflată În an, „Șebat”, este chemată. Anul al doilea se vădea, De când Dariu împărățea. Cuvântul Domnului, de sus, Veni atuncea și S-a dus La Zaharia, la cel care, Pe Berechia, tată-l are Și-apoi pe Ido. Negreșit, La el, Cuvântul a venit, Pentru că se vădea proroc Al Domnului, în acel loc. Iată dar, ceea ce i-a spus Cuvântul Cel venit de sus:

8. „Noapte era, când m-am uitat Și iată că am observat Un călăreț. Un cal avea Și-acela roșu se vădea. Omul și calul său s-au dus Sub un umbrar, între mirți pus. În urma lor, alți cai veneau: Albi, murgi și roșii se vădeau.

9. Atuncea întrebat-am eu: „Ce-nseamnă caii, domnul meu?” Îngerul care a vorbit Cu mine, mi-a mărturisit: „Iată, am să-ți destăinuiesc, Ce semn, caii închipuiesc!”

10. Omul care s-a așezat Chiar între mirți, a cuvântat: „Ei sunt trimiși de Domnul Sfântul, Ca să cutreiere pământul!”

11. Cai-au vorbit Îngerului Venit din partea Domnului Și între mirți fusese-aflat: „Pământul l-am cutreierat Și iată că e liniștit, Fiind de pace-nvăluit!”

12. Îngerul Domnului a stat, Atent și-apoi, a cuvântat: „Domn al oștirii, până când Mai zăbovești și n-ai de gând, Să areți milă și-ndurare Cetăților din Iuda, oare, Și-apoi Ierusalimului Și-asemenea poporului, De ai lăsat a Ta mânie Ca șaptezeci de ani să vie, Asupra lor să bântuiască?”

13. Domnu-nceput-a să vorbească Și Îngerului prinse-ai spune Atuncea, numai vorbe bune.

14. Când Îngerul L-a auzit S-a-ntors și astfel mi-a vorbit: „Strigă și zi: „Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are, A spus așa, ca să se știe: „Iată, sunt plin de gelozie, Pentru Ierusalim și-apoi Pentru Sion! Să știți dar voi,

15. Cum că mânia-Mi se abate Peste popoarele-ngâmfate. Căci Eu puțin M-am mâniat, Dar ele-apoi M-au ajutat Ca să Mă mânii peste fire Și să stârnesc nenorocire.

16. Tocmai de-aceea, înapoi, Către Ierusalim apoi, Am să Mă-ntorc în mila-Mi mare, Ca să revărs a Mea-ndurare. În el, din nou se va vedea Că se înalță Casa Mea Și va fi iarăși colindat, Cu frânghia de măsurat.”

17. „Strigă și zi: „Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are, A spus: „Cetățile acele Care se-arată ale Mele, De belșug, parte, vor avea, Pentru că Eu voi mângâia Sionu-atunci și – se-nțelege – Ierusalimu-l voi alege.”

18. Îndată, eu mi-am ridicat Ochii în sus și m-am uitat. În clipa ‘ceea am văzut Cum patru coarne-au apărut!

19. Atunci, spre Înger, m-am uitat Uimit și-apoi l-am întrebat: „Ce e cu coarnele acele? Ce vor ca să însemne ele?” El zise: „Aste coarne sânt Acelea cari, peste pământ, Pe Iuda l-au împrăștiat, Ierusalimul totodat’, Și au făcut, apoi, la fel, Și cu întregul Israel.”

20. Patru fierari, mi-a arătat

21. Domnul, iar eu am întrebat: „Ce vor să facă-aceștia, oare?” El mi-a răspuns: „Ei sunt cei care Vin ca să sperie – negreșit – Coarnele ce l-au risipit Pe Iuda, de n-a cutezat Nimeni să mai fi ridicat Capul. Fierarii vor tăia Coarnele-acestea – vei vedea – Căci ele-s ale tuturor Popoarele neamurilor, Cari împotrivă doar, au stat, Țării lui Iuda, ne-ncetat, Să-i risipească pe acei Cari sunt locuitori ai ei.”