Zaharia 6 BIV2014

1. Apoi, din nou eu am privit Și patru care am zărit. Acestea, dintre munți, ieșeau Și către mine se-ndreptau. Munții acei – de bună seamă – Mi se păreau că-s din aramă.

2. Carul din față se vădea Că niște cai roșii avea. Carul pe care îl văzusem Al doilea, cai negri, avuse.

3. Caii pe care i-a avut Al treilea car ce l-am văzut, Albi, la culoare, se vădeau, Iar caii care îl trăgeau Pe-al patrulea fost-au bălțați Precum și-n roșu colorați

4. L-am întrebat, pe înger, eu: „Ce-nseamnă asta, domnul meu?”

5. „Sunt cele patru vânturi care Umblă pe cer, fără-ncetare” – Îmi zise el – „căci au plecat Din locu-n care s-au aflat, Din fața Domnului Cel Sfânt, Care-i Stăpân peste pământ.”

6. Spre miazănoapte au pornit Caii cei negri. Au venit Și caii albi, în urma lor. Venit-a rândul cailor Care, bălțați, s-au dovedit. Spre miazăzi ei au pornit.

7. Caii cei roșii au urmat, Voind ca la cutreierat Să ia pământul, negreșit. Îngerul nu s-a-mpotrivit, Căci zise: „Să porniți, ca vântul, Ca să cutreierați pământul!” Atuncea, caii au luat Pământul la cutreierat.

8. El m-a chemat și mi-a vorbit: „Caii acei care-au pornit Spre țara ce este aflată În miazănoapte așezată, Puțin, vor face să Îmi fie Mai potolită-a Mea mânie.”

9. Cuvântul mi-a vorbit apoi:

10. „De la cei cari prinși de război În Babilon, sunt, ai să iei Daruri! Iată cine sunt ei: Iedaia, Tobia, Heldai. În acea zi, tu însuți ai Ca să te duci la Iosia, La fiul lui Țefania, În casa-n cari s-au așezat, În Babilon când au intrat.

11. Argint și aur, tu adună, Din mâna lor. Fă o cunună, Din ceea ce o să se-adune. Pe cap, lui Iosua, i-o pune – Fiul lui Ioțadac – cel care E pus a fi drept preot mare.

12. Cununa, când i-o dăruiești, În felu-acesta să-i vorbești: „Ascultă ce-a spus Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Un om cari o să se numească „Odraslă”, o să odrăslească Foarte curând, din locul lui, Spre-a zidi Templul Domnului.

13. Da, Templul Domnului, de El, Va fi zidit, căci este Cel Ce are să se-mpodobească, Purtând podoaba-mpărătească. Stăpân și preot o să fie Pe al lui scaun de domnie, Desăvârșită stând, apoi, Unirea dintre amândoi.”

14. Cununi, atunci, vor mai avea Helem, Iedaia, Tobia, Precum și Hen, acel pe care, Țefania, fecior, îl are. Ăst fapt rămâne, peste fire, Drept un moment de amintire Căci o să-și aibă locul lui, Apoi, în Templul Domnului.

15. Aceia cari departe sânt, Veni-vor și la Templul sfânt Al Domnului, au să muncească. Toate au să se împlinească Și veți pricepe, mai apoi, Că Domnul oștilor, la voi, Pe mine – iată – m-a trimis, Ca să vă spun tot ce v-am zis. Lucrul pe care l-am vestit O să se-ntâmple – negreșit – Dacă veți asculta, mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu.”